S-au revărsat și se revarsă încă mii de cuvinte după meciul de la Zenica, că doar azi oricine își poate da cu părerea. Deranjant însă este că ești forțat să „înghiți” toate aceste păreri fără să vrei, fie vizual, fie auditiv. Ca să eviți, ar trebui ca pentru câteva zile să încerci să ai o viață fie de sihastru, fie de refugiat în codru, ca să nu mai ai acces la TV, radio, computer, telefon mobil. Însă e greu să faci așa ceva, mai ales dacă ai o meserie în domeniu, când trebuie să fii măcar într-un contact superficial cu evenimentele din jur. Ănsp nu m-au influențat cu nimic, pentru că of-ul exprimat în cele de mai jos mi-a venit imediat după meci.
Am fost foarte mâhnit la finalul jocului. Trist de-a binelea. Chiar dacă mai avusesem parte de asemenea „cadouri” de la fotbalul românesc din fragedă pruncie. Simțeam o mulțime de frustrări, cea mai sâcâitoare fiind cea legată de diferența drastică a prestației noastre din cele două reprize ale meciului. Visul frumos din prima s-a transformat brusc într-un coșmar în a doua. O altă frustrare venea de la faptul că desfăcând firul fotbalului bosniac în patru constatam că este unul mai degrabă modest, cu tot mitul ăsta al superlativului sportului ex-iugoslav, având o echipă națională care a reușit doar singură calificare la un turneu final de anvergură, dar care în ultimii ani a fost burdușită de eșecuri, având un campionat intern slab, cu echipe care cu greu apucă să treacă de vreun tur preliminar al cupelor europene, ca să nu mai pomenim de lipsa unei infrastructuri sportive adecvată. De fapt, Bosnia-Herțegovina este departe de a fi vreo mare forță în ceva, mai degrabă o țară spre săracă, cu răni încă necicatrizate de la un război cauzat de orgolii prostești, fiind și acum afectată de aceeași ură inter-etnică, inter-religioasă, de la care a și pornit amintitul război. Și cu toate aceste dezavantaje, ne-au făcut praf în repriza a 2-a. Iar stadionul Bilino Polje pe care Lucescu și nu doar ni l-au prezentat ca pe un veritabil tărâm al groazei, în ultimii trei ani a găzduit 13 partide ale echipei naționalei bosniace, din care aceasta a pierdut peste jumătate dintre ele, 7: cu Austria, Ungaria, Germania, Ucraina, Slovacia, Portugalia și Luxemburg.
Însă după vreo 10 minute de asemenea amărăciune, brusc mi-a trecut, vorba vine. De ce? Pentru că mi-am adus aminte cine conduce fotbalul de la noi și cum îl conduce. Cu doar vreo două zile înainte avusese loc acea ședință a LPF de tristă amintire când adormitul președinte Gino a devenit foarte treaz atunci când veni vorba despre viitorul scaunului lui de la LPF. Astfel, a scos cu vioiciune din pălărie eliminarea numărului limitat de mandate pentru un președinte. Mulți membri „viteji” se bătuseră cu cărămida în piept că nu pot accepta așa ceva, i-am numit pe Dinamo, Rapid, FCSB sau Argeș. Și tindeai să-i crezi, pentru că într-o societate normală din secolul acesta nu poate fi acceptat un asemenea atac la democrație. Dar repede au intrat în rândul celorlalte nevertebrate din așa-zisa superligă, devenind cu toții cocârjați de umilință. Inclusiv și un posibil contracandidat, Dănuț Coman, care inițial își umflase tare mușchii, căci părea cu adevărat a avea șanse de a deveni viitor președinte. Doar două cluburi, bravo lor, CSU Craiova și FC Botoșani, au fost împotriva acestei mascarade. O LPF tot mai amorfă care de fapt nu mai are niciun rost după ce și-a înstrăinat comisiile către FRF, astfel încât adunările sale generale dacă nu mai adoptă vreo lege împotriva fotbalului autohton, au rămas doar niște pretexte pentru paranghelii. Nu ar deranja pe nimeni, ba chiar s-ar face niște mari economii, dacă această LPF ar deveni doar un simplu departament al FRF, deoarece cam asta și este… Ca să nu mai pomenim de „activitatea’’ lui Iorgulescu care nu-l recomanda cu nimic să mai rămână în fruntea instituției. Nu-mi vine să cred că am ajuns să afirm că era mai bine sau mai corectă exprimarea, mai puțin rău cu Mitică Dragomir…
Iar pe partea FRF, Burleanu călcase de mult în picioare regula numărului limitat de mandate pentru un președinte, fiind un exemplu demn pentru GIno. Iar „activitatea” FRF de a distruge fotbalul autohton este vastă, pentru că are un domeniu de activitate mult mai mare. Aproape că n-a scăpat nimic nealterat, Liga 2, Liga 3, Cupa României. Cel puțin Liga 2 și Cupa României sunt veritabile caricaturi de sisteme competiționale care nu numai că ne mâhnesc pe cei în viață, dar îi fac să se învârtă în mormânt pe toți cei care în timp au înființat, îmbunătățit și menținut de-a lungul timpului aceste competiții. Să nu uit și de continua tolerare a echipelor cu tot felul de probleme care au devenit tot mai multe astfel încât în curând cel puțin în Liga 2, „acolo de unde pornește performanța” – cum era folosit un acel penibil slogan, acestea vor deveni majoritare. Toate acestea distrug competitivitatea și în final competiția.
Având în vedere toate acestea, nu este logic s-o tot luăm în barbă peste tot afară, fie prin echipele naționale, fie prin de club? De aceea consider că la Zenica nu meritam să obținem nimic sau invers, am meritat toate cele petrecute.
