La Bayer Leverkusen, Alonso a fost șef adevărat, pentru că acolo încă există ierarhie, muncă, respect pentru antrenor și ideea că echipa e mai importantă decât individul, iar când spune tehnicianul ceva, jucătorii nu scot telefonul să vadă ce a mai postat agentul. La Real Madrid, însă, Xabi a intrat direct într-o lume paralelă, în care salariile sunt obscene, contractele blindate, iar jucătorii nu mai sunt sportivi, ci branduri, influenceri, companii ambulante cu milioane de urmăritori, iar în momentul în care încerci să-i atingi, să-i scoți din echipă sau să le spui că nu trag suficient, explodează scandalul, apar scurgeri în presă, postări pe Instagram și mesaje „pe surse” care îți dinamitează autoritatea. Cam așa arată fotbalul de astăzi, mai ales acolo unde banul vorbește peste oricine și peste orice. Real Madrid ar putea să-l cumpere și pe Donald Trump și să-l prezinte în locul lui Alonso, chiar dacă l-au numit pe Arbeloa, și vă spun că lumea nu va considera un șoc, ci în 2-3 săptămâni ar considera-o normalitate.
Fotbalul e serios până la un punct
Xabi Alonso, nume mare în vestiarul lui Real, când era fotbalist, a venit cu fotbal serios, cu pressing, cu disciplină, cu ideea aia veche și sănătoasă că dacă nu muncești, stai pe bancă, indiferent cine ești, doar că la Madrid nu mai merge așa, pentru că aici vedeta nu stă pe bancă, vedeta dictează, vedeta aduce bani, vinde tricouri și face clubul șmecher, iar conducerea știe asta și preferă să sacrifice antrenorul decât să supere jucătorul. Când l-a lăsat pe Vinicius rezervă, Alonso nu a făcut un gest sportiv, a comis o sinucidere profesională, pentru că la cluburile mari nu mai există merit, există statut, iar statutul nu se discută, se acceptă.
Și aici ajungem la miezul problemei: antrenorii care dau lovitura în campionate unde fotbalul încă e fotbal, cum a fost Alonso la Leverkusen, când ajung la granzi descoperă adevărul crud, că nu mai controlează nimic, că trebuie să roage, să negocieze, să împace orgolii și agenți, să meargă pe coji de ouă, pe coji de nucă, pe cioburi de sticlă și pe piese Lego, pentru că la primul conflict cu o vedetă îți vezi numele pe ușă. Nu contează că ai fost mare jucător la Real, nu contează că ai idei moderne, nu contează că ai proiect, pentru că proiectul adevărat e liniștea din vestiar, iar liniștea se cumpără cu compromisuri.
Nu este un eșec că te dă afară Real
Xabi Alonso nu a eșuat ca antrenor, a eșuat sistemul, unul în care jucătorii sunt mai mari decât clubul, iar antrenorul e primul vinovat de fiecare dată, o piesă ușor de schimbat, bună de aruncat în fața suporterilor. Și asta nu e doar povestea lui Alonso, e povestea tuturor celor care cred că pot veni cu reguli într-o lume unde regulile nu se mai aplică decât fraierilor. Și dacă ieri a fost Alonso, mâine poate fi oricine, dar, hei, nu disperați, așa e lumea de astăzi, contează cine vinde mai multe tricouri, cine aduce mai mulți bani, nu numele sau legenda!
