Naționala masculină de handbal a României a încheiat Campionatul European pe locul 22. E rău, nu? Vă așteptați la altceva? Înseamnă că sunteți un pic prea optimiști. Și încă vă hrăniți din istorie. Da, am fost mari, dar nu mai suntem. Și nici nu avem cum să fim. Pentru că nu există condiții normale pentru handbal în România. Infrastructura sportivă este la pământ, organizarea lasă de dorit, iar dezvoltarea la nivel juvenil se face doar pe hârtie.
Cât dai, atât primești!
Trei meciuri, trei înfrângeri. Așa a arătat parcursul tricolorilor la European. Se putea mai mult? Poate la final, în meciul cu Macedonia de Nord, pierdut la limită. Dar vorbim despre ultimul meci, când nu mai erau șanse de calificare. Cu Portugalia și Danemarca însă nu puteam spera la altceva. De ce? Pentru că sunt țări civilizate, unde sportul reprezintă o prioritate. Au săli, programe pentru copii, principii sănătoase și dorința de a face lucrurile corect.
Și nu, nu banii fac diferența. Oamenii o fac. În timp ce, Portugalia și Danemarca au proiecte clare și pe termen lung, în România se aruncă aiurea cu sume imense. Și mai grav, majoritatea banilor provin din bugete publice. Se dau salarii umflate, se cheltuie fără măsură pe achiziții inutile, se sifonează banii prin așa-zisă promovare. Și când se închide robinetul, pur și simplu se desființează echipe. Așa s-a ajuns ca Liga Națională să înceapă actualul sezon cu doar 11 formații la start, deși formatul era gândit cu 14.
Departe de oameni
Și, parcă nu ar fi fost de ajuns, unii s-au gândit să facă niște bani pe spatele naționalei. Ca așa este în capitalismul dus la extrem. Meciurile tricolorilor nu au putut fi urmărite decât pe o platformă digitală. Desigur, contra cost. Suma nu a fost mare, dar vorbim despre un principiu. Cum poate fi confiscat un bun național? Sigur, s-a respectat legea, dar interesul public?
Astfel de competiții ar trebui să fie transmise de televiziune publică. Sau măcar de o televiziune cu acoperire națională. La liber. Să fie promovat handbalul, să-i cunoască lumea pe tricolori. Să atragă oamenii spre săli, să-i vadă pe acești băieți pe viu. Dar nu se întâmplă, pentru că nimeni nu-și bate capul cu adevărat. Contează doar niște bănuți în plus, doar calculele cinice ale unei afaceri. Și noi vrem să batem Portugalia și Danemarca.
