Pleacă un antrenor, revine altul. Sau, mai exact, același, de fapt ne-am obișnuit cu astea în fotbalul nostru. Plecarea lui Eugen Neagoe de la Petrolul nu e doar o simplă schimbare de bancă tehnică, pare că unul dintre conducători se joacă cu o piesă dintr-un puzzle deja familiar: instabilitate, reacții rapide și, inevitabil, tentația de a reveni la sigur. În loc să fie începutul unei direcții noi, momentul devine, din nou, o invitație la trecutul apropiat sau la zona garanției Ligii I.
Reflexul de panică
Neagoe pleacă de la Ploiești într-un moment complicat, dar nu dramatic., plus că au intervenit niște probleme personale. Mesajul lui e clar, Petrolul are echipă să se salveze, deci, cu alte cuvinte, nu vorbim despre un dezastru sportiv, ci despre o decizie de schimbare care vine mai degrabă din nerăbdare decât dintr-o analiză profundă. Și totuși, ce urmează? În locul unei reconstrucții sau a unei idei proaspete, apare imediat varianta de acasă, de la Istanbul, Mehmet Topal, omul care știe locul. Iar de aici până la oficializare e doar un pas. Același tipar, aceeași logică: când e greu, ne întoarcem la ce cunoaștem. Nu contează dacă soluția e de moment, important e să fie comodă. Petrolul nu se scaldă în cele mai bune ape, se chinuie de câțiva ani, autoritățile locale nu ajută cu nimic echipa, insolvență, viitor nesigur.
Napoli, simbolul absolut
Dacă la Petrolul încă discutăm despre o posibilitate, la Craiova lui Mititelu vorbim deja despre o tradiție. Nicolo Napoli a ajuns la episodul zece. 10 reveniri nu mai sunt coincidență, nici măcar încredere, reprezentau dependența sau controlul patronului asupra echipei. Napoli a devenit mai mult decât un antrenor, devenise soluția universală, scoasă din sertar de fiecare dată când lucrurile se complicau. Nu mai contează contextul, lotul sau strategia. Există o singură constantă: revenirea lui, iar dacă Mititelu ar avea din nou echipă, cu siguranță ar începe din fotbalul județean, tot cu Nicolo.
Între nostalgie și lipsă de viziune
Revenirea posibilă a lui Topal, la fel ca a zecea „domnie” a lui Napoli, nu sunt cazuri izolate. Sunt simptomele unui fotbal care preferă trecutul în locul viitorului, care confundă familiarul cu soluția și confortul cu progresul. Plecarea lui Neagoe ar fi putut fi un moment de reset, un punct din care Petrolul să-și redefinească direcția. În schimb, riscă să devină doar începutul unui nou capitol din aceeași poveste. Napoli al X-lea și Topal al III-lea nu sunt doar titluri care sună bine, reprezintă realitatea unui sistem care, atunci când e pus în dificultate, nu caută răspunsuri noi, ci le repetă pe alea vechi. Și poate că, pe termen scurt, funcționează, dar pe termen lung, rămâne întrebarea: cât timp mai putem avansa învârtindu-ne în jurul copacului?




