Numai că fotbalul are obiceiul de a separa repede poveștile frumoase de proiectele sustenabile, promovarea poate fi o performanță uriașă, însă menținerea în prima ligă cere alt tip de structură, iar diferența dintre o echipă care ajunge în prima ligă și un club capabil să rămână acolo este, de multe ori, diferența dintre entuziasm și resurse. Slobozia a ajuns azi exact în punctul în care această diferență a devenit imposibil de ignorat.
Insolvența nu este faliment
Comunicarea clubului a urmat traseul deja cunoscut: insolvența este prezentată ca o etapă de reorganizare, nu ca o capitulare, iar suporterilor li se transmite că proiectul continuă și că obiectivul rămâne revenirea în Liga I. Din punct de vedere juridic, mesajul este corect, că insolvența nu înseamnă dispariția imediată a unei entități sportive, iar multe cluburi au folosit această procedură pentru a-și reorganiza activitatea. Însă în afară de Dinamo și CFR Cluj, ultima cu mari probleme financiare, iarăși, câte și-au mai revenit. Nu cumva s-au dus toate spre faliment? Răspunsul vi-l dau eu, DA! Problema apare atunci când insolvența devine mai puțin un instrument de reconstrucție și mai mult o metodă prin care consecințele unor decizii financiare sunt împinse în viitor.
La noi, chiar există deja suficientă experiență pentru a ști că aceeași procedură poate produce rezultate complet diferite, Dinamo a revenit mai puternică, CFR Cluj la fel, dar cele mai multe au prelungit un final care părea inevitabil și a urmat falimentul.
Datoriile nu apar din senin
Aproape două milioane de euro datorii, venituri mai mici odată cu ieșirea din Liga I și dispariția unei părți importante din banii generați de televiziuni înseamnă că Slobozia nu are doar o problemă contabilă. Slobozia, ca mai toate echipele micuțe, și-a construit bugetul pe realitatea primei ligi, doar că nu și-a calculat niciun pas bine și nici n-a venit răspunsul pentru momentul căderii. Așadar, retrogradarea nu este doar o lovitură sportivă, ci o criză care poate pune sub semnul întrebării întreaga construcție. Aici apare partea incomodă pentru orice proiect care visează mai sus decât îi permit resursele, că vedem și noi că promovarea este relativ ușor de sărbătorit, dar adevărata performanță este să poți supraviețui după ce dispare entuziasmul începutului.
Argumentul „și alții au fost în insolvență”
Faptul că alte cluburi au trecut prin insolvență nu trebuie să fie o justificare pentru situația actuală, ci să fie un semnal de alarmă, mai ales pentru oamenii care conduc. Fotbalul românesc a văzut destule exemple în care insolvența a fost folosită pentru curățenie financiară, dar și suficiente cazuri în care a devenit o cameră de așteptare înaintea falimentului. Totul depinde de ce urmează după intrarea în procedură, e clar că Slobozia va reduce cheltuielile, va accepta un ritm mai lent și va construi un club care să depindă mai puțin de banii veniți dintr-un eșalon superior. Atunci, insolvența poate fi un nou început, dar la cum s-au cheltuit aiurea banii în cei doi ani de Liga I, e cam groasă! Iarăși, dacă vii cu obiectivul revenirea rapidă în Liga I cu aceeași logică financiară care a dus aici, atunci problema va fi mutată câteva file mai încolo.
Cel mai dificil lucru pentru un club care a atins un nivel neașteptat este să accepte că uneori următorul pas nu este creșterea, ci consolidarea. Unirea Slobozia nu trebuie privită ca un proiect eșuat doar pentru că a ajuns în insolvență, dar nici insolvența nu trebuie tratată ca o etapă firească a succesului. Nu v-ați săturat că la noi prea multe proiecte au murit nu pentru că au visat prea mult? Următorul sezon ne va arăta dacă Unirea Slobozia a intrat în insolvență ca să reconstruiască sau doar ca să mai câștige timp.
