Germania era echipa care nu se preda niciodată, care transforma disciplina în artă și care găsea mereu o cale de a câștiga. Expresia lui Gary Lineker, potrivit căreia „fotbalul este un joc jucat de 22 de oameni, iar la final câștigă Germania”, nu a devenit celebră întâmplător, era de fapt concluzia unei epoci în care Mannschaft era reperul absolut al fotbalului mondial.
Germania nu mai sperie pe nimeni
Eliminarea de la Cupa Mondială din 2026 nu este un accident și nici o simplă zi proastă, este încă o etapă dintr-un declin început imediat după triumful din Brazilia, în 2014. De atunci au urmat eliminări în faza grupelor în 2018 și 2022, un sfert de finală la EURO 2024 și acum o ieșire încă din primul meci eliminatoriu. Pentru o națională care obișnuia să considere semifinalele drept obiectiv minim, bilanțul este devastator. În Germania se vorbește despre lipsa talentului, despre un bazin de selecție mai modest decât al Franței, Spaniei sau Angliei, despre accidentări și despre o generație care nu mai produce fotbaliști de nivelul lui Beckenbauer, Matthaus, Lahm, Schweinsteiger, Klose sau Muller. Există un sâmbure de adevăr în toate aceste explicații, dar ele nu spun întreaga poveste, poate pentru că Germania n-are curaj să spună că și-a pierdut identitatea.
Antrenorul creat de presă
Apoi, Julian Nagelsmann nu este omul care a reușit să o recupereze, dimpotrivă. Încă de la numirea sa, presa germană și o parte a celei europene l-au prezentat drept un geniu al noii generații de antrenori, un tactician revoluționar, un inovator, un om capabil să redefinească fotbalul german, pe când, în realitate, eticheta a fost întotdeauna mai mare decât realizările. La Hoffenheim a impresionat prin tinerețe și idei, la Leipzig a confirmat că este un tehnician promițător, dar niciodată dominant. La Bayern, clubul unde succesul este singura monedă acceptată, a plecat înainte să termine sezonul, deși avea unul dintre cele mai valoroase loturi din Europa. Nici acolo nu a convins că poate transforma talentul individual într-o echipă cu adevărat mare. La națională, problemele au devenit și mai evidente, iar Nagelsmann pare fascinat de propriile experimente. Mută jucători dintr-un post în altul, schimbă formule tactice și caută permanent soluții sofisticate acolo unde, de multe ori, răspunsurile sunt simple. Insistența de a-l folosi pe Joshua Kimmich ca fundaș dreapta, deși de ani întregi este unul dintre cei mai buni mijlocași ai lumii, este doar cel mai vizibil exemplu.
Generațiile dispărute
Germania nu mai transmite siguranță, nu mai are claritate în joc și nici autoritatea care o definea odinioară, iar acestea sunt responsabilități care aparțin selecționerului înainte de a aparține jucătorilor. Desigur, nici lotul nu este comparabil cu generațiile care dominau lumea, dar nici nu sunt de aruncat sau să-i compari cu Paraguay. Jamal Musiala și Florian Wirtz sunt fotbaliști extraordinari, dar nici ei nu pot rezolva singuri probleme structural, în spatele lor, diferența de valoare este vizibilă, iar accidentările au făcut-o și mai evidentă. Totuși, fotbalul a demonstrat de nenumărate ori că trofeele nu sunt câștigate exclusiv de echipele cu cei mai buni jucători. Câștigă echipele care își cunosc limitele, își pun în valoare punctele forte și sunt conduse de antrenori capabili să construiască un sistem coerent.
E ușor să punem totul pe seama lipsei de talente. Croația, Marocul sau Elveția au demonstrat în ultimii ani că organizarea, continuitatea și identitatea pot compensa diferențele de valoare individuală, pe când Germania pare captivă într-o permanentă căutare a formulei perfecte, fără să mai știe foarte bine cine este. Nu întâmplător, numele lui Jurgen Klopp apare tot mai des în dezbaterea publică. V-ați întrebat de ce? Pentru că reprezintă exact opusul actualei stări de confuzie, iar Klopp are o identitate fotbalistică limpede, un gegenpressing care a revoluționat fotbalul. Jucătorii lui știau ce au de făcut din primul până în ultimul minut, chiar și atunci când pierdeau, echipele sale aveau o direcție, în special Liverpool.
Germania lui Nagelsmann nu are nimic, selecționerul spune că va continua dacă federația îi va cere acest lucru. Probabil că așa se va întâmpla, că la nemți contractul îl protejează, iar oficialii Federației încă îi acordă încredere. Și iarăși vine o întrebare, dacă există vreun argument serios că, sub conducerea lui, Germania va redeveni ceea ce a fost. Până acum, răspunsul este tot mai greu de găsit, că dincolo de discursuri despre generații, accidentări sau lipsa talentului, rămâne o realitate simplă: Julian Nagelsmann continuă să fie tratat ca un mare antrenor mai ales datorită reputației construite în jurul său, nu datorită performanțelor obținute la cel mai înalt nivel. Și e și un antrenor super-mega “umflat” de presă! Vorba unui englez: dați-i Portsmouth, iar românul ar spune: du-te, bre, la Slobozia!
