FC Voluntari pare pregătită să ofere o partitură bună la revederea cu primul eșalon
FC Voluntari a revenit în elită după doi ani petrecuți la nivelul eșalonului secund. Florin Pârvu a fost confirmat la conducerea tehnică a echipei având la dispoziție, la noul nivel competițional, mare parte a jucătorilor care au contribuit la întoarcerea în elită.
Program generos de pregătire
FC Voluntari a avut, și în această vară, toate condițiile necesare pentru a pregăti minuțios detaliile participării în Superligă. A fost un stagiu reușit, în Croația, cu trei partide de verificare, și o repetiție utilă, acasă, la întoarcerea din cantonament.
Test elocvent cu Farul
Echipa condusă de Bogdan Bălănescu și Robert Gherghe a avut parte, pe propriul teren, de un adversar de gală în repetiția generală dinaintea startului oficial în noul sezon. Farul Constanța, echipa preluată, în această vară, de Ioan Ovidiu Sabău, s-a aflat în Capitală pentru un dublu meci de verificare, cu FC Voluntari, dimineața, și Dinamo în cursul după amizei. Trupa antrenată de Florin Pârvu s-a impus clar, la scor, 3-0, cu toate golurile venite după pauză. A deschis drumul către victorie Mihai Roman, urmat de George Merloi și Michael Onișa. Într-un joc derulat cu porțile închise Florin Pârvu și staff-ul acestuia au cules toate datele necesare cu doar câteva zile înaintea jocului inaugural al ediției 2026-2027.
David Kiki, ultima achiziție
FC Voluntari nu a perfectat prea multe veniri în această vară acordând continuitate lotului care a readus echipa, după doi ani, în Superligă. Eectivul a fost completat doar pe posturile unde era neapărat necesar. Ultimul venit în tabăra ilfoveană este experimentatul apărător David Kiki. Ultima oară la FCSB, Kiki a semnat un acord pe un an cu FC Voluntari unde va fi o soluție pentru Florin Pârvu în compartimentul defensiv al echipei ilfovene.
Start cu FC Botoșani
FC Voluntari deschide noul sezon din Superligă în jocul inaugural al ediției 2026-2027. Partida cu FC Botoșani este vineri, de la ora 17.30, pe stadionul Anghel Iordănescu, și oferă celor două combatante prilejul unui start convingător în campionat. FC Botoșani a susținut în compania unei formații de eșalon secund, Cetatea Suceava, testul final al perioadei de pregătire într-un meci cu multe goluri, șapte, câștigat la limită, 4-3, de echipa antrenată de Marius Croitoru.



