Conducătorii din “folbălicelul” nostru sunt mereu primii care ridică pumnul după o victorie și ultimii care acceptă o înfrângere, ei au inventat meseria de a avea dreptate din orice punct de vedere, indiferent de rezultat. Înainte de meci, planul e perfect, transferurile sunt geniale, adversarul este analizat la sânge, iar echipele noastre sunt „pe un drum bun”. După meci, dacă lucrurile nu ies, apar circumstanțele: arbitrajul, ghinionul, gazonul, oboseala, lipsa de timp, presiunea sau aia că am căzut de pe un cal frumos. Păcat că erau pe pod la Cernavodă când au căzut de pe cal.
Fotbalul, săracul, rămâne mereu vinovat
Am ajuns să avem prea mulți oameni care vorbesc despre performanță, iar cluburile noastre încă funcționează de multe ori după chipul și asemănarea celui care ține pixul în mână. Dacă omul de la conducere are orgoliu, clubul are orgoliu, dacă omul de la conducere caută imagine, clubul devine o vitrină.
Vara europeană a venit din nou cu aceleași întrebări. Universitatea Craiova, campioana României, a ajuns în turul II preliminar al Ligii Campionilor, după ce s-a relaxat cu ML VBitebsk, și a pierdut la Sofia, 0-1 cu Levski. Nu este un capăt de drum, dar este un moment în care o campioană trebuie să înțeleagă că titlul câștigat acasă nu vine cu garanție pentru Europa, mai ales la ce fotbal ai. Apoi, transferurile făcute de Știința nu-s deloc peste ce are echipa în lotul de acum, așa că ideea asta cu grupele UCL este o utopie, realist vorbind.
CFR Cluj, clubul care a reprezentat ani buni cea mai constantă prezență românească în cupele europene, a făcut 1-1 cu Alashkert. O echipă care a cunoscut serile mari trebuie acum să demonstreze că acele seri nu au fost doar o perioadă frumoasă pusă într-un album, dar se văd problemele financiare. Te chinui cu o echipă din Armenia, care joacă în baza Federației, că nu are un stadion de cupe europene, iar echipa clujeană are probleme financiare, care te duc cu gândul la o nouă insolvență și o excludere din cupele europene. Stați pe aproape.
Universitatea Cluj a smuls pe final un 2-2 cu Brann, după 0-2, și poate că aici se vede cel mai clar ceva ce ne lipsește, plăcerea de a ataca o provocare, nu doar teama de a nu pierde. Pentru că U Cluj poate, altfel, uitându-ne la câte obiective s-au ratat acolo, atunci ar trebui să își pună oamenii niște întrebări.
FCSB, imaginea neputinței
Iar FCSB – Auda 2-3 a fost fotografia unei echipe care încă trăiește între ceea ce a fost și ceea ce este. După ani în care s-a prezentat drept reperul fotbalului românesc, FCSB a ajuns în Conference League după barajul cu Dinamo și a avut parte de o seară în care greșelile lui Târnovanu au costat enorm. Să te bată Auda, din Letonia, Doamne ferește! Am ajuns rău de tot, zici că este inflație de fotbal, sper să nu ajungem la o valoare de 1 leu și 12 bani.
La noi, o declarație tare valorează uneori mai mult decât un proiect bun, oamenii sunt promovați pentru cât de convingător povestesc, nu pentru cât de bine construiesc. Așa e și cu antrenorii, așa e cu tot fotbalul ăsta din ce în ce mai cancerigen.
