Ninel, așa cum e alintat de apropiați, se lăuda că echipa lui învinge și în stare de ebrietate orice echipă din Superligă.
Cu Budescu, Lovin și Junior Moraes – Astra Giurgiu părea o echipă de dans sportiv care se distra prin comunele patriei, iar orice rezultat era o bucurie. Pentru jucători, pentru antrenor era doar un motiv să se scălămbăie pe la flashinterviuri sau conferințe de presă.
Opinie Daniel Nazare | Astra Giurgiu a înviat! Adevărat a înviat
Marius Șumudică a mai fost antrenor la CFR Cluj între iulie și august 2021 și a fost demis după un dublu eșec cu Steaua Roșie Belgrad în play-off-ul din Europa League, 0-4 și 1-2.
A fost o despărțire cu scandal, întrucât, a doua zi după meci, Marius Șumudică nu a mai fost lăsat să intre în stadion. S-a jignit cu șefii de la CFR, care-l țineau departe de stadion cu ajutorul mai multor agenți de securitate.
Azi, dar și acum câteva zile. Șumi-gol le trimitea bezele din studioul unei emisiuni unde era invitat permanent. Alții spun că s-a autopropus. Nu știu și nici nu mă interesează.
Știu că un antrenor care băga degetele în gură în timpul unor meciuri pentru a se răzbuna pe unii suporteri ne dă acum lecții de moralitate și profesionalism.
În ziua în care am fost „praf” în Europa cu cele mai bune 4 echipe din Superliga așteptam o strategie diferită și un nou mod de gândire.
Cu Șumudică, campion la Astra Giurgiu, atât la fotbal cât și la golăneli, nu mă aștept să fim mai buni sezonul viitor. Aștept circ, vulgarități și amenințări.
Ce spunea Neluțu Varga acum 4 ani
”I-am reproșat lui Marian Copilu și că Marius Șumudică a fost cea mai proastă alegere pentru CFR Cluj. Nu era pentru noi. Nu spun că Șumudică e un antrenor slab sau rău, dar nu se potrivește cu profilul clubului nostru.
Oameni ca Ionuț Chirilă și Marius Șumudică, oameni de genul acesta, sunt niște personaje care se bagă singure în seamă și nu trebuie băgate în seamă”, spunea Ioan Varga în urmă cu trei ani și jumătate. Între timp ce s-o fi întâmplat?
Nu știm. Cert e că „cea mai proastă alegere” e azi „cea mai bună alegere”.
Când vă întrebați de ce fotbalul românesc merge atât de prost, nu uitați că un antrenor poate fi slab în 2021 și ideal în 2025. Cum o fi în 2028?
––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––
Alte opinii semnate de Daniel Nazare
- OPINIE DANIEL NAZARE | Omagiu pentru Gigi Mulțescu, fotbalistul care s-a suit în tramvai după un gol istoric
- OPINIE DANIEL NAZARE | De ce se mizează pe antrenori străini în Superliga?
- OPINIE DANIEL NAZARE | Nu mai este Grigoraș! Leo Grozavu, cel mai tare din oraș
- OPINIE DANIEL NAZARE | 7 idei cu care Mircea Lucescu ne-a surprins pe toți contra Austriei
- OPINIE DANIEL NAZARE | Modelul Cristi Chivu? Nu e pentru noi
- OPINIE DANIEL NAZARE | „Panco italiano” la discoteca din Gruia




