„Raliul Iașului” revine între 4 și 6 septembrie cu ediția cu numărul 42, iar orașul se pregătește din nou pentru una dintre cele mai mari și mai vechi competiții ale Campionatului Național de Raliuri. Peste 50 de echipaje și aproximativ 100 de sportivi transformă Iașul într‑un adevărat hub motorsport, cu o caravană impresionantă de echipe tehnice, voluntari și oameni implicați în organizare.
Daniel Avătășiței, unul dintre organizatori, vorbește despre o ediție „a cifrelor mari”, cu 52 de echipaje, sute de voluntari și peste o mie de membri ai staff‑urilor tehnice, o atmosferă care promite o nouă poveste memorabilă pentru competiția ieșeană.
Pentru primarul Mihai Chirica, raliul a devenit deja un reper al începutului de toamnă: un eveniment care adună mii de ieșeni pe probe și atrage participanți și fani din toată țara, din Europa și chiar de pe alte continente.
Un moment important al conferinței a venit din partea lui Ion Coșer, consulul general al Republicii Moldova la Iași, care a anunțat că ediția de anul viitor va include o probă specială la Chișinău. Ideea este parte dintr‑un proiect comun România–R. Moldova, menit să lege cele două federații automobilistice și să creeze o etapă desfășurată „de o parte și de alta a Prutului”, cu accent pe performanță, fair play și colaborare.



