Fotbalul românesc este jos, poate cel mai jos în istoria recentă. Nivelul a fost arătat în actualul sezon în cupele europene. Singura care s-a strecurat în faza grupelor este campioana Universitatea Craiova. Oltenii au ajuns însă în Conference League, acolo unde s-au calificat și formații din Gibraltar și Andorra.
Păcăleala supremă
Principala scuză este lipsa banilor, dar este o mare minciună. Sunt echipe pe continent care fac performanță cu bugete mai mici. Diferența o face managementul, unde cluburile din România stau dezastruos. De ce? Pentru că oricând pot apela la păcăleala supremă: insolvența. O metodă de a scăpa de datorii uriașe și de a crea o concurență neloială în Superligă.
În mod normal, insolvența reprezintă o ultimă soluție de a evita falimentul pe baze corecte. Se trece la reorganizare, se micșorează cheltuielile, se eșalonează datoriile. Totul cu scopul de a trece firmele peste un moment dificil și a păstra locurile de muncă. Nu și în fotbalul românesc, unde înseamnă, de fapt, o strategie pentru a ocoli regulile. O lege creată pentru a avantaja angajatorul, fără vreo protecție pentru colaboratori.
Voluntariat forțat
Cum merg lucrurile? Cluburile acumulează datorii uriașe, fie din cauza incompetenței conducerii, fie pentru că își joacă viitorul la ruletă. Cumpără jucători pe care nu și-i permite și oferă salarii mult peste posibilități, în speranța că va da lovitura. Un loc în cupele europene sau vreun transfer bănos peste hotare reprezintă cartea câștigătoare. De cele mai multe ori, nu le iese. Astfel că se văd în imposibilitatea de a-și continua activitatea.
Ce se întâmplă atunci? Cer insolvența. Și, pentru că patronii au influență la nivel politic, o obțin cu ușurință. Și începe ștergerea datoriilor. Doar cele către stat și angajații cu contracte de muncă sunt obligatorii. Restul se șterg din pix de către instanță, pentru că așa prevede legea. Jucătorii, antrenorii, cei din din staff-ul tehnic, toți au doar contracte de activitate sportivă. O formă care nu le oferă niciun drept, fiind ultimii pe lista celor care trebuie plătiți. Munca lor devine voluntariat, pentru că salariile pe luni întregi sunt pur și simplu anulate.
Concurență neloială
Revoltător este ce se întâmplă ulterior. Sub umbrela insolvenței, cluburile fac același lucru. Transferuri costisitoare și contracte grase pentru jucătorii noi. Cei mai vechi își caută dreptatea pe la comisii și prin tribunale. De obicei, fără succes, astfel că-și iau adio de la banii munciți.
Cele mai bune exemple sunt CFR Cluj, Dinamo București și Petrolul Ploiești. Toate trei au bifat câte două insolvențe, care au însemnat ștergerea unor datorii de zeci de milioane de euro. Și au continuat să aducă fotbaliști pe bani grei, cei mai mulți de peste hotare. O palmă dată celorlalte cluburi, care se chinuie să fie cu toate plățile la zi. Și fac eforturi în acest sens, renunțând la cantonamente sau punând pe liber angajați.
Când nici metoda insolvenței nu este de ajuns, se apelează la faliment. De obicei, după retrogradarea din Superligă. Și atunci, toți cei care au de primit bani rămân cu buza umflată. Doar patroni își văd de treabă liniștiți, mulțumiți că și-au făcut damblaua de a avea un club de fotbal.
