Este oficial! România intră în premieră în circuitul internațional IRONMAN 70.3, unul dintre cele mai cunoscute și puternice branduri globale de sport de anduranță. Prima ediție din istorie desfășurată în țara noastră se va desfășura anul viitor, pe 26 septembrie, la Mamaia și Constanța și va pune litoralul românesc pe harta internaționalul a turismului sportiv. Totodată, evenimentul oferă sportivilor amatori români șansa istorică de a concura într-o cursă de un asemenea nivel chiar la ei acasă.
Traseu spectaculos
Lansarea oficială s-a desfășurat marți, într-un cadru festiv, la Hotelul Iaki din Mamaia, cu participarea organizatorilor, a partenerilor implicați în dezvoltarea ediției de anul viitor, a comunității sportive, a autorităților locale, dar și a unor personalități sportive și a unor nume binecunoscute din triatlonul românesc. Într-un format interactiv, au luat cuvântul atât cei care sunt implicați activ în organizarea evenimentului, dar și cei care vor trăi pe viu emoțiile participării la competiția de la Mamaia și Constanța.
Competiția IRONMAN 70.3 de pe litoralul românesc, prima din istorie organizată într-o țară cu ieșire la Marea Neagră, va însemna parcurgerea a trei probe consecutive, înot, ciclism și alergare, pe distanța totală de 113 kilometri. Astfel, sportivii vor începe cu 1,9 kilometri de înot în mare, vor urca apoi pe bicicletă și vor parcurge 90 de kilometri de ciclism, într-o singură buclă, pe un traseu care va conecta Mamaia cu localitățile Corbu, Constanța, Lumina, Ovidiu și Năvodari, și vor încheia cu un semimaraton de 21,1 kilometri, pe promenada din stațiunea Mamaia, unde vor sărbători finish-ul spectaculos marca IRONMAN. Se va concura în sistem Age Group, pe categorii de vârstă, de la 18-24 ani până la 75-79+ ani, individual sau în ștafetă, iar cursa va oferi posibilitatea calificării la IRONMAN 70.3 World Ship 2028, care va avea loc la Kona, în Hawaii.
2000 de participanți!
Tot în cadrul evenimentului, se va desfășura și întrecerea 5150 Triathlon, care reprezintă formatul standard al familiei IRONMAN 70.3, cu 1,5 kilometri înot, 40 kilometri ciclism și 10 kilometri alergare. Experiența va fi completată de IRONKIDS, cursa de alergare dedicată copiilor, cu distanțe adaptate grupelor de vârstă, și de Night Run, o competiție deschisă comunității, familiilor, vizitatorilor și celor care vor să experimenteze atmosfera unui weekend IRONMAN.
„Este un lucru extraordinar! Cel mai important brand din lume din triatlonul amator pune încă o dată și consolidează poziția municipiului Constanța pe harta internațională a triatlonului.
Ne așteptăm la 2000 de participanți, dintre care mai mult de jumătate vor fi din străinătate, ceea ce înseamnă un impact economic extraordinar. Promovarea evenimentului a început foarte devreme, iar aproape jumătate din locuri au fost deja ocupate. Este un traseu de bicicletă foarte frumoa, dar cel mai provocator pentru obținerea de avize și permise.dar sunt singur că, împreună cu noi, Federația Română de Triatlon, se va rezolva orice blocaj”, a spus președintele Federației Române de Triatlon, Vlad Stoica.
Impact turistic major
Cursele din acest circuit au particularitatea de a atrage vizitatori nu doar pentru o zi, sportivii călătorind adesea cu familia, prietenii sau clubul, ceea ce generează un impact economic puternic.
„Nu ne-am dorit doar să aducem o cursă în România, ci să punem România pe harta internațională a sportului de anduranță pentru amatori. Mamaia și Constanța ne oferă toate resursele pentru a construi o experiență memorabilă: Marea Neagră, un traseu rapid, o zonă de concurs compactă, infrastructură turistică și o destinație care are foarte multe de oferit dincolo de ziua cursei. Ambiția este că turiștii să vină aici pentru IRONMAN și să plece după ce au descoperit România”, a explicat Gabriel Solomon, Race Director IRONMAN 70.3 Mamaia-Constanța.
„De ce România și de ce acum? De ce nu? Este timpul să descoperim noi destinații, să găsim locații noi pentru evenimentele noastre, care sunt peste tot în lume. Dar sunt locuri noi, care trebuie explorate și prin care putem să facem disponibile cursele IRONMAN 70.3 pentru și mai mulți oameni. România reprezintă o oportunitate perfectă pentru mulți sportivi din această parte a Europei care-si doresc să participe la competiție”, a declarat Henrik Brovell, Head of Licensed Events EMEA, Regional Director North EMEA Iron Man.
Înscrierile s-au deschis pe 8 octombrie și, în doar cinci zile, peste 800 de sportivi din 42 țări au confirmat participarea, 550 dintre ei fiind români. Licența IRONMAN 70.3 este dezvoltată în România în parteneriat de Kick Off Events și YOLO Events, organizatori cu experiență în evenimente sportive și de life style, iar la organizarea evenimentului de anul viitor vor participa activ și Federația Română de Triatlon, autoritățile locale și CSM Constanța.




