Descriere
Și zăpada nu mai vine, cum spunea și o poezie tristă scrisă de George Coșbuc, doar că l-am înlocuit pe George cu zăpada. Dar în redacția 100% Sport nu sunt motive de tristețe, că ajungem mai repede la subiecte, nu putem să ne plângem ca leneșii că nu ies din casă din cauza zăpezii. Am mai văzut și cazuri de asistați sociali care dădeau telefoane la 112 pentru a le deszăpezi mașina, ca să ajungă și ei la magazin să-și cumpere pâine, că pe jos e foarte greu. Am intrat în normal și noi, după ce în ianuarie am apărut după Sf. Ioan, așa că de azi, 4 februarie, numărul 40 al revistei 100% Sport este la chioșcurile de ziare Inmedio din București și din țară, dar și la distribuitorii de presă zonali.
De numele lui Adi Mutu se leagă ultimele povești despre fotbalul boem, cu bune, cu rele, cu tot ce vreți voi. Dacă ar fi fost un pic mai atent și n-ar fi căzut în ghearele tentațiilor și ar fi lăsat capriciile deoparte, Mutu putea fi cel mai mare fotbalist român pe care l-a avut țara, peste Hagi, Dobrin sau Balaci. Vorbim strict de cifre, de realizări individuale, de golurile marcate în campionate în care azi fotbaliștii români visează doar pe Playstation, la FIFA20.
După o carieră cu urcușuri și coborâșuri, cu două suspendări la Chelsea, în 2004, și Fiorentina, în 2010, cu goluri excepționale, în Italia, Anglia sau Franța, “Briliantul” s-a maturizat și a luat-o pe calea antrenoratului. Acum este noul selecţioner al echipei naţionale de tineret a României și nu intenţionează să schimbe lucrurile bune pe care le-a făcut Mirel Rădoi, ci să regleze doar anumite aspecte din jocul echipei.
“Este o onoare, este o mare responsabilitate pentru mine în primul rând pentru că vin după Mirel Rădoi, care a făcut istorie cu Under-21, practic cea mai mare performanţă, iar acest lucru mă motivează şi mai mult. Eu cred că atunci când sunt sub presiune reuşesc să dau tot ce am mai bun în mine şi sper ca acest lucru să reuşesc şi în această perioadă, pentru că avem un meci foarte important cu Danemarca, o echipă foarte bună”, a spus Mutu. Un interviu exclusiv și foarte multe detalii despre o carieră fantastică le puteți citi în noul număr al revistei 100% Sport.
Ce mai puteți citi în 100% Sport
COSMIN DRĂGHICI, OMUL CARE ŢINE OINA ÎN VIAŢĂ ÎN DOLJ. Chiar dacă interesul nu este atât de mare precum în anii ’80, Cosmin Drăghici ţine vie această ramură sportivă, atât de îndrăgită de cei de vârsta a doua și a treia.
MEDGIDIA, ÎN CĂRȚILE PROMOVĂRII. Repartizată în Seria B a Diviziei A, CS Medgidia conduce în clasament după prima parte a campionatului. Sistemul de desfășurare este unul destul de stufos, cu două tururi și două retururi, astfel că albaștrii vor disputa nu mai puțin de 24 de meciuri înainte de a merge la turneul semifinal.
BRAȘOVEANUL RADU BURCIU, SELECŢIONERUL BELGIEI LA MINIFOTBAL! Burciu a semnat, chiar în ziua de Crăciun, un contract pe doi ani cu Asociaţia de Minifotbal din Belgia. „Primele discuţii cu oficialii belgieni le-am avut în luna octombrie a anului trecut, cu ocazia Campionatului Mondial din Grecia”, a spus Burciu pentru 100% Sport.
ÎNNEBUNITĂ DUPĂ RUGBY. La 41 de ani, ieșeanca Iuliana Monica Duca este îndrăgostită de sportul cu balonul oval și nu ratează niciun meci al ”Stejarilor” și al echipelor favorite. ”Rugbyul rămâne pasiunea vieții mele. Dacă-ți intră în sânge, nu mai poți scăpa de microb. E pe viață”, spune Monica. ”100 % Sport” vă prezintă povestea fabuloasă a celei mai înfocate suporterițe din rugbyul românesc.
NAŞU’ DE LA TIMIŞOARA. Toată lumea știe cine a fost Nașul în fotbalul românesc, dar vestul ţării a avut și ea un „naș”, care a stat însă departe de „bliţuri”. Acesta e Ion Cherciu, un prieten de nădejde și un real sprijin, inclusiv material, pentru jucătorii care nu se bucurau de atât de multe privilegii înainte de ’89 și nu numai. Mai mult, dumnealui a nășit, la propriu, o duzină de fotbaliști din generaţia de aur a Politehnicii Timișoara, cea care a câștigat Cupa României în 1980 și care a răpus marele Celtic.
POVEȘTILE REALE ALE FOTBALULUI. Un meci decisiv din preliminariile pentru turneul final al CE 1984 mi-a rămas în memorie prin dramatismul și paleta de situații schimbate pe parcursul lui, în perioade temporale scurte.
ROLUL AFAN ÎN ANUL 2020. Problema insolvențelor anumitor cluburi, a nerespectării unor contracte de muncă sunt deja normale în fotbalul autohton. Care sunt planurile pentru noul an din punct de vedere legislativ și educațional puteți afla parcurgând rândurile din 100% Sport.
LIBRĂRIA 100% SPORT. În fiecare lună, Narcis Drejan vă spune la ce film să mergeți, ce cărți să citiți sau ce jocuri să vă distreze pe console sau PC.
EVENIMENTELE SPORTIVE ALE LUNII IANUARIE. O nouă rubrică a revistei noastre își propune să le reamintească cititorilor ce s-a întâmplat în sport luna trecută.
OARE CINE PROMOVEAZĂ? Mai e foarte puțin și reîncepe Liga a II-a. . Deocamdată, după 21 de etape, situația e departe de a fi încheiată, putând să apară și câteva surprize. Până acum, au surpins plăcut Mioveniul și Turris-Oltul, iar marile dezamăgiri sunt Petrolul și Universitatea Cluj.
MOMENTE ȘI FIȚE. Într-o nouă rubrică a revistei, omul de radio Andy Stănescu ne propune câteva momente vesele din lumea sportului.
REPLAY. Mai țineți minte ce se întâmpla în februarie 1990 în sport? Răzvan Toma și Daniel Nazare vă amintesc toate evenimentele de acum 30 de ani, iar Mihai Rusu, fosta voce Europa Liberă, scrie despre nedreptățile olimpice.
DRAMELE SPORTULUI. Peste 60 de oameni au murit în dura întrecere, din 1978 și până astăzi. Cu toate că organizatorii raliului-raid Dakar au luat, an de an, măsuri tot mai drastice în privința siguranței concurenților, această întrecere sportivă rămâne una dintre cele mai riscante din câte există. Iar pericolele nu sunt puține, în condițiile în care traseul măsoară mii de kilometri într-o zonă cu dune și piatră.
DE LA CALCUTTA CUP LA „TRIPLA COROANĂ”. Paradoxal, până la ediția din 1993, în principala competiție rugbystică a emisferei Nordice nu se acorda un trofeu câștigătoarei. Fără îndoială, Turneul celor 6 (în trecut au fost 4, iar apoi 5) Națiuni a fost și a rămas o competiție în care tradiția este la loc de preț. Britanicii, de pildă, s-au opus multă vreme acordării unor cupe sau medalii în rugby, ei fiind și cei care au refuzat trecerea la profesionism în sportul cu balonul oval până în 1995.
DE VORBĂ CU OCTAVIAN URSULESCU. Când spui OCTAVIAN URSULESCU, spui automat muzică, pentru că acest apreciat om de mass-media și-a pus cea mai mare parte a vieții în slujba celei de-a patra arte, intrând adesea din această postură în atenția publică românească, fie prin intermediul TV, fie prin cel al radioului, fie prin cel al presei scrise. Însă din interviul de față ne vom da seama că și sportul a jucat un rol foarte important în viața sa
„FRANCEZUL” DE LA CLINCENI: DE LA RENNES, DIRECT LA ACADEMICA. În vara anului 2016, FCSB îl pierdea pe George Merloi în favoarea clubului Rennes. Mijlocașul dreapta al Clinceniului a jucat, timp de doi ani, pentru juniorii echipei din Franța, iar în ultimul său an petrecut acolo a activat la echipa secundă. S-a întors în România, în toamnă, direct în Liga I.
SPORT BUSINESS: MAYWEATHER, MAȘINA DE BANI. Pugilistul Floyd Mayweather (42 de ani) a fost sportivul cel mai bine plătit din ultimul deceniu, americanul obţinând 915 milioane de dolari, conform celor de la revista Forbes.
ILIE POENARU și cel mai bun unsprezece. Din numărul 11 al 100% Sport, ne-am propus să alegem cel mai bun 11 actual din fotbal, dar și cel mai bun din istorie, dar nu din ochii noștri, ci ai marilor fotbaliști din România. În noul număr, antrenorul principal de la Academica Clinceni a ales echipa ideală.
Recenzii
Nu există recenzii până acum.