Descriere
Numărul 75 al Revistei 100% Sport România, 127 dacă punem și IlfovSport, pentru că suntem aceeași echipă, din același proiect editorial, a apărut miercuri, 12 aprilie, și se găsește la chioșcurile de ziare Inmedio din București și din țară, dar și la distribuitorii de presă zonali. Revista poate fi găsită și în format pdf, pentru cei care au trecut deja la obișnuința cititului presei în mediul online.
Chiar înainte de sfintele sărbători de Paște, v-am pregătit un număr special de 100% Sport. Vorbim despre echipele de fete de la noi, din volei și handbal, care impresionează în Europa. La volei, ambele reprezentative (fete și băieți) vor participa la turneul final al Campionatului European, anul acesta. În plus, și echipele de club de la noi sunt în progres. O dovedesc rezultatele înregistrate de acestea în competițiile continentale. La feminin, Volei Alba Blaj va disputa, luna aceasta, cea de-a patra finală din 2018 încoace! Iar formația din „Mica Romă” se va lupta pentru Cupa CEV după ce a trecut (3:0 și 3:1), în semifinale, de CSM Târgoviște. Tot o finală a disputat și CSM Lugoj, revelația ultimului an competițional. După ce a câștigat Supercupa României, toamna trecută, formația bănățeană s-a luptat pentru trofeu în Cupa Challenge, înclinându-se în fața italiencelor de la Chieri (0:3 și 0:3).
Ceva mai popular în țara noastră, handbalul atacă și el vârfurile continentale. Și o face prin echipele din București. CSMB și Rapid (feminin) vor juca în sferturile de finală ale Ligii Campionilor, luna aceasta, iar Dinamo (masculin) s-a oprit în „baraj”, acolo unde a dat peste super-puternica Kiel. Toate aceste rezultate arată că românii sunt făcuți pentru rugby, volei, handbal, pentru sport în general. Rămâne ca atât statul, cât și mediul privat să susțină mai consistent performanța. Despre toate acestea, în noul număr 100% Sport.
CE MAI CITIM ÎN NOUL 100% SPORT
LECȚIA DE SPORT. Cum au ajuns sporturile în România? Majoritatea sporturilor au pătruns în țara noastră aduse fie de occidentali, fie de români care au studiat în străinătate.
BRAȘOV. La doar 16 ani, handbalistul lui ACS Avatar Brașov, Raul Popa, este cel mai bun inter dreapta din țară.
DOBROGEA. Președintele CS Pantheon Constanța a fost nominalizat de Federația Internațională de Judo în semn de recunoștință pentru implicarea în ajutorarea a peste 600 de judoka din Ucraina, salvați din zonele de conflict.
OLTENIA. Alexander Cătălin Iordache, un puști de 16 ani, care, deși este îndrăgostit de fotbal, a ales atletismul. Este junior 2, legitimat la CSM Craiova / LPS Petrache Trișcu și este vicecampion național la proba de 400 metri.
ISTORIA EURO U21. ANII 90, DOMINAȚI DE CATENACCIO ȘI DE VIITORUL TIKI-TAKA
NOI NU I-AM UITAT. Doina Stănculescu, prima campioană la gimnastică ritmică a României, activează ca antrenor și arbitru, fiind declarată Ambasador al Federației Române de specialitate.
DE VORBĂ CU IOAN BATINAȘ. Spre deosebire de alte situații, la Ioan Batinaș dorința de a deveni actor a venit târziu, chiar dacă arătase unele aptitudini din fragedă tinerețe, inclusiv chipul său. Ba atunci când în cele din urmă se hotărâse să dea la facultatea de profil, nu ar fi vrut să mai insiste dacă nu ar fi intrat din prima. Mai degrabă era tentat de sport. Până la urmă, destinul său și-a intrat în normalitate, devenind actor, chiar unul apreciat, mai având încă multe de spus în cariera sa
PORTRET. Cu o lună înainte de a împlini 15 ani, Amalia Covaliu, fata campionului olimpic Mihai Covaliu, a câștigat medalia de argint în proba de sabie individual la Campionatele Europene de cadeți de la Tallinn, dar și pe cea de aur în proba pe echipe.
Recenzii
Nu există recenzii până acum.