Descriere
Numărul 62 al Revistei 100% Sport România, 114 dacă punem și IlfovSport, pentru că suntem aceeași echipă, din același proiect editorial, a apărut vineri, 11 martie, și se găsește la chioșcurile de ziare Inmedio din București și din țară, dar și la distribuitorii de presă zonali. Revista poate fi găsită și în format pdf, pentru cei care au trecut deja la obișnuința cititului presei în mediul online.
Într-un context economic dificil, sportul românesc supraviețuiește și fiindcă unii dintre foștii săi performeri au copii care le calcă pe urme. Așa se întâmplă și în handbal, acolo unde Mariana Tîrcă și Simona Gogîrlă și-au văzut fiicele, Sorina, respectiv Alicia, incluse în loturile lui Rapid și CSM București, formații ce ocupă acum primele două locuri în clasamentul Ligii Florilor. Puțin mai mare ca vârstă, brașoveanca a fost chiar titulară în disputa directă de luna trecută, din sala aflată în Giulești. Una încheiată cu o victorie la mustață (28-27) a „tigroaicelor”. Sorina Tîrcă este, așadar, un exemplu că în sport există o „succesiune” pe linie de familie. Dar sunt și alte cazuri. Și nu puține, în care sportul este interzis. Un interviu amplu, realist, cu fata Marianei Tîrcă, în noul 100% Sport.
Pe lângă numărul 62, 100% Sport v-a pregătit un Supliment de 52 de pagini despre noul sezon din Formula 1, în condiții grafice de excepție, de unde aflați totul despre “Marele Circ”.
CE MAI CITIM ÎN NOUL 100% Sport
LECȚIA DE SPORT. De ce se strigă “marc” în rugby. În rugby există o modalitate prin care un atac poate fi stopat fără a intra în contact direct cu adversarii.
ROCKY DE BRAȘOV. Marcel Nistreanu (20 de ani) este marea speranță a boxului românesc. Născut la Chișinău unde a și început să practice boxul, Marcel a venit în urmă cu doi ani la Brașov unde a fost admis ca student la Universitatea Transilvania.
DINASTIA DE LA MALUL MĂRII. Portarii constănțeni au “confiscat” poarta naționalei de handbal a României în ultimele două decenii.
OMUL DIN SPATELE PROGRESULUI BASCHETULUI CRAIOVEAN. Un mare merit în privinţa progresului acestui sport în Bănie, unde fotbalul este o religie, și o știe toată lumea, l-a avut managerul Marius Toma.
DE LA MIHAI VITEAZUL, LA FOTBAL. CS Comunal 1599 Șelimbăr nu a simțit violent impactul cu Liga a 2-a, pentru că echipa sibiană s-a adaptat imediat competiției, fiind una dintre plăcutele sale surprize.
MULTIMEDIA. În fiecare lună, Narcis Drejan vă spune la ce film să mergeți, ce cărți să citiți sau ce jocuri să vă distreze pe console sau PC. În noul număr, despre jocurile Horizon Forbidden West, Elden Ring, dar și despre o carte superbă, cum îl vede Balague pe Guardiola.
DE VORBĂ CU IRINA NISTOR. Când spui Irina-Margareta Nistor, automat spui film, pentru că încă din perioada de dinainte de 1989 și-a câștigat un apreciat renume pe acest segment. Nu este exagerat dacă se afirmă că a făcut un pionierat în condiții de underground, chiar dacă din modestie nu admite un asemenea lucru.
PORTRET. La doar 19 ani, Robert Popa impresionează în poarta echipei FC U Craiova. Oltean la origine, nici nu avea cum să nu se acomodeze în Bănie.
Recenzii
Nu există recenzii până acum.