În prima zi de Paști și-a făcut loc și o veste tristă, cea a trecerii în neființă a celui care a fost Octavian Foale, fost jucător și antrenor. Născut la 20.01.1938, la Reșița, a jucat în primul eșalon doar 7 partide, în ediția 1960-61, la CSMS Iași. Restul carierei de fotbalist a petrecut-o în echipa orașului natal, CSM Reșița, însă doar la nivel de Divizia B, în două rânduri clasându-se pe locul 2, în seria a 2-a (de fiecare dată la 4 puncte în spatele câștigătoarelor, Dinamo Pitești și Minerul Baia Mare).
După retragere a activat ca antrenor la mai multe echipe din zona Banatului sau ca secund la CSM Reșița și Politehnica Timișoara. Niciodată însă nu a fost antrenor principal în Divizia A. Având în vedere toate acestea, cu tot respectul pentru el, este exagerat termenul de „antrenor legendar” care i s-a dat în aceste zile. Legendar sunt, de exemplu, Ștefan Kovács sau Ilie Oană.
Însă faptul că a făcut pușcărie pentru Politehnica Timișoara este cât se poate de adevărat. Foarte pe scurt, povestea a fost următoarea. Era ediția 1985-86, când intrase pe prima scenă o năpârcă. Numele ei Dinamo-Victoria București devenită Victoria București în primul eșalon. Mulți necunoscători spun că a fost echipa securității. Nici vorbă, a fost echipa Miliției Capitalei. Fiind primul său sezon, nu fusese timp de „pregătiri” ale terenului, așa că a fost unul modest, clasându-se mai tot timpul în zona retrogradării și simțindu-i teama până spre final. Din nefericire, nici Politehnica Timișoara, care era în schimbare de generații, nu a avut un sezon prea bun, gravitând prin aceeași zonă. Iar FC Bihor a fost cea mai slabă echipă a acelui sezon, fiind o „lanternă roșie” consacrată, fiind retrogradată clară cu multe etape înainte de final, așa încât la Oradea bătea cam cine voia. Cei de la „Poli” însă, mai prevăzători, pentru a evita un final cu suspans, au încercat în etapa a 30-a (cu patru înainte de încheiere), când era programat meciul de la Oradea, să aranjeze victoria, punând la bătaie o sumă de bani (150.000 lei care era ceva la acea vreme). Pe Octavian Foale, care era antrenor secund, principal fiind Robert Cosmoc, a căzut năpasta de a fi mijlocitorul, alături de organizatorul de competiții, Marin Bodin. Din spusele lui Foale, în mai multe interviuri date presei de-a lungul timpului, Romeo Pașcu, care era conducător la Oradea, i-a dat de gol, așa încât miliția i-a prins în flagrant, arestându-i. Iar Foale avea să facă șase luni de pușcărie. Finalmente, partida FC Bihor – „Poli” s-a încheiat 0-0. Dar cum pe fir a intrat Miliția, care vrând să-și salveze urâta odraslă Victoria, prin respectivul eveniment a șantajat conducerea echipei timișorene, fiind amenințați o mulțime de oameni, destui dintre aceștia cadre didactice din Institutul Politehnic, că vor înfunda pușcăria dacă „Poli” nu va retrograda. Așa că în ultimul meci al sezonului, pe care „Poli” l-a avut pe teren propriu cu FC Argeș, echipă situată undeva în prima jumătate fără niciun fel de griji, l-a pierdut, 1-2, în fața unui stadion plin, stupefiat și întristat. Piteștenii însă nu au avut nicio vină. Dacă nu ar fi marcat ei, probabil că cei de la „Poli” și-ar fi dat autogoluri ca să piardă. Victoria a avut în acea ultimă etapă meci la Buzău cu Gloria și ea amenințată cu retrogradarea. Dacă „Poli” ar fi câștigat, la fel și Gloria cum era firesc să se întâmple, atunci ar fi retrogradat Victoria. Dar bietul Foale a plătit cel mai scump. Și a fost închis numai șase luni, doar datorită unor mari intervenții, căci puteau fi vreo trei ani.
Am văzut că Romeo Pașcu a negat și a dat o cu totul altă versiune acelor evenimente, ceea era de așteptat. Personal nu-i dau niciun fel de crezare, nu numai din cauza faptului că este un personaj necredibil, dar mulți ani de la acel eveniment nu a mai călcat prin Timișoara (sau dacă o fi făcut-o a fost incognito) de teama unor represalii ale celor de-acolo.
Atunci nu s-a suflat o vorbă în presă despre acest caz, căci nu trebuia să știe oamenii muncii că în societatea comunistă exista corupție. Dar ziariștii vremii au știut cu exactitate tot firul evenimentelor. Eu la acea vreme eram student și colaboram cu singurul cotidian sportiv al țării, „Sportul”, și aflasem de la aceștia tot ceea ce se întâmplase. Iar spusele lor au fost întocmai confirmate peste ani, când presa a devenit mai liberă.
