Concepută în anul 1990, trecerea necesară de la milităria sportivă în civilie nu s-a realizat nici până acum. Din păcate, rezultatele vorbesc de la sine.
În zilele tulburi ale lunii ianuarie 1990, am primit un telefon de la fostul colonel și mare handbalist Cristian Gațu, din conducerea clubului Steaua, care a încercat să-mi explice efectele nocive ale demilitarizării sportului, propusă de noul ministru al Tineretului și Sportului, Mircea Angelescu.
Imediat după lovitura de stat din decembrie 89, noii emanați au vrut să destructureze centrele de putere sportivă, încercând să demilitarizeze competițiile interne.
Amintiri cu Mihai Rusu: Povestea nespusă a demilitarizării sportului românesc
Ideea nu era rea în sine, dar avea doar un contur cosmetic pentru crearea unui nou monopol FSN în sport prin eliminarea cluburilor militare din cadrul MapN și MAI. Colonelul Gațu mi-a expus intenția ministrului Mircea Angelescu (un acolit al lui Ion Iliescu, venit pe linie politică a tineretului comunist) pentru ca eu, în emisiunile mele la Radio Europa Liberă, să promovez, cu argumentele lui, continuitatea sistemului militar din sportul românesc.
Era vorba de finanțare, posturi plătite, infrastructura cluburilor, pregătirea antrenorilor și rezultatele obținute astfel încât noua societate democratică să beneficieze de moștenirea comunistă din Steaua și Dinamo.
Acest punct de vedere îl împărtășea și Mircea Lucescu care m-a invitat la Metz, unde Dinamo se pregătea pentru returul sezonului 1989-90. Am plecat în Lorena pentru a-l asculta pe Mircea Lucescu care folosea aceleași argumente ca și Cristian Gațu. „Nu se poate fără Steaua și Dinamo” – susținea el, fără să amintească însă frica de pierdere a posturilor de muncă pentru antrenori în special, deoarece sportivii erau programați pe „Go West“.
Cei doi nu au reușit să mă convingă, întrucât corupția și toate „blaturile” porneau tocmai de la Dinamo și Steaua, iar destructurarea lor cu sateliții din teritoriu însemna un prim pas în asanarea morală a fotbalului, dar și a întregului sport românesc.
Mircea Sandu a fugit pe scări de frica rapidiștilor
Așa de pildă, colonelul Gațu mi-a recunoscut faptul că trofeul câștigat în Cupa României cu ajutorul lui Valentin Ceausescu din conflictuala finală cu Dinamo din 1988, va fi „retrocedat“, încercând să-mi demonstreze că ei, steliștii, au fost conștienți de acest abuz.
Dealtfel, Cupa a fost dată înapoi FRF, rămânând nedecernată, chiar dacă Mircea Lucescu o revendica într-o emisiune la un post de radio.
Oricum ar fi, demilitarizarea a reprezentat motivul unui puternic protest al suporterilor rapidiști din luna octombrie 1990 la sediul FRF; întâmplarea a făcut ca eu să fiu în sediul MTS din strada Vasile Conta, mai exact în redacția „Gazetei Sporturilor”, ceea ce mi-a dat șansa să mă duc printre vehemenții protestatari cărora le-am luat un interviu cu titlul „Demilitarizarea“ pe care o scandau cu voci puternice în repetate rânduri.
Picant a fost momentul în care redacția „Gazetei Sporturilor” a fost „vizitată“ de Mircea Sandu, președintele FRF, care de frica rapidiștilor, a urcat de la etajul 2 al sediului la etajul 4 unde colegii mei Ioan Chirilă și compania își aveau birourile.
Acest articol semnat de Mihai Rusu a apărut în numărul din noiembrie 2019 al revistei 100% Sport
Aici e Radio Europa Liberă! Din München, Mihai Rusu
Mihai Rusu (născut 1949), fost jucător de tenis român, în prezent antrenor în Germania la o școală privată. A rămas în Germania Federală în 1977. Fostul sportiv plecase la Bruxelles, cu ocazia unui turneu de tenis, în momentul în care era jucătorul numărul 2 al Stelei, după Titi Hărădău.
S-a stabilit la Munchen, iar în 1983 a devenit redactor sportiv la Radio Europa Liberă. Este editorialist pentru revista 100%Sport și corespodent pentru Radio Sport Total FM.
