Cunoscut filosof, Constantin Noica (1909 – 1987) nu a avut prea multe legături cu sportul. Și, totuși, în „Jurnal de idei”, una dintre operele sale postume (1990), apare și o trimitere către acesta. Mai exact, Noica afirmă că a avut doar doi profesori în viață. Unul a fost matematicianul Dan Barbilian, cunoscut și ca poet sub pseudonimul Ion Barbu, iar celălalt profesorul de educație fizică.
Copiii, tinerii din România fac din ce în ce mai puțină mișcare, sport! Iată una dintre tristele realitâți cu care ne confruntăm. Iar cea mai gravă consecință a ei nu este că nu vom mai avea multe performanțe de top, la seniori, ci că riscurile ca adulții să se confrunte cu o sănătate precară, mai apoi, devin tot mai mari.
Prezent deunăzi la acțiunea Asociației Junior Sport, „Născut pentru sport”, în Liceul Teoretic „Ion Barbu” din București, Cristian Gațu și-a exprimat din nou regretul că în capitala României nu există o sală nouă, importantă, una în care să găzduim meciuri la Europene sau Mondiale în sportul cu mingea mică. Iar apoi, dublul campion mondial la handbal i-a îndemnat pe elevi să practice sportul.
Aflat la acea întâlnire mi-am amintit că despre unul dintre sensurile sportului a scris, în urmă cu ceva decenii, în jurnalul său, și Constantin Noica. Filosoful a mărturisit că „de învățat înveți multe și de la toți. Dar profesor nu e decât cel care te învață să înveți. (Eu n-am avut decît pe cineva care m-a învățat să dezvăț)”. În paragraful următor, Noica a revenit și a spus că a avut, totuși, doi profesori. Unul a fost matematicianul Dan Barbilian – Ion Barbu, adică poetul care dă numele liceului unde a avut loc întâlnirea lui Cristian Gațu cu tinerii elevi. Celălalt a fost profesorul de football, cel despre care Noica scria: „Mi-a spus la 14 ani, când ca extremă stânga n-am alergat după o minge imposibilă, <<fugi după ea, măgarule, n-ai să faci nimic în viață>> (și, într-adevăr, viața și cultura nu sunt decât un fel de a alerga după mingi pe care nu le poți prinde)”.
