Competiția începe pe data de 6 martie și se va încheia pe 17 martie, iar în România va fi transmis în direct la TV de postul Digi Sport 2.
Sorana Cîrstea va avea chiar statut de cap de serie, ceea ce înseamnă ca va înfrunta o adversară accesibilă în runda inaugurală de la Indian Wells.
Cine transmite la TV turneul de tenis de la Indian Wells 2024! Avem două românce pe tablou
Anul trecut, cea mai bine clasată româncă în ierarhia WTA a făcut un turneu remarcabil și a ajuns până în sferturile de finală, plecând acasă cu 180.000 de dolari.
Turneul de la Indian Wells a fost anulat în 2020 din cauza pandemiei de Covid-19, iar Djokovic a ratat următoarele trei ediţii, după ce autorităţile din Statele Unite nu au permis cetăţenilor străini nevaccinaţi să intre pe teritoriul american.
Carlos Alcaraz şi Elena Rîbakina sunt campionii en titre de la Indian Wells, care se va disputa anul acesta în perioada 3-17 martie.
Ce face acum Novak Djokovic
Novak Djokovic, numărul unu mondial, s-a declarat încântat să revină la turneu de la Indian Wells pentru prima dată din 2019, după ce restricţiile de călătorie din Statele Unite, legate de Covid-19, l-au ţinut departe de această competiţie în ultimii cinci ani, informează Reuters.
Djokovic, vizează al şaselea titlu (record) la turneul ATP Masters 1.000 din California, care va debuta săptămâna viitoare, fiind considerat cel mai important din lumea tenisului în afara celor de Mare Şlem.
„Au trecut cinci ani, mult prea mult, pentru a nu fi prezent la Tennis Paradise, la unul dintre cele mai bune turnee din lume, fără îndoială”, a spus Djokovic într-un videoclip transmis din micul oraş pitoresc situat în deşertul din California de Sud.
„Este probabil turneul Masters preferat pentru mulţi jucători, inclusiv pentru mine. Abia aştept să vin şi să evoluez din nou în faţa unora dintre cei mai buni fani ai tenisului pe care îi avem în circuit”, a adăugat sârbul.
Novak Djokovic a câștigat primul dintre cele 24 de turnee de Mare Şlem din palmaresul său la Australian Open, în 2008, iar câteva luni mai târziu a cucerit prima sa coroană la Indian Wells.
Novak Djokovic’s son Stefan joins him in the gym; trains with weights ahead of Serb’s Indian Wells run 🙌#GymMotivation 🏋️♂️@DjokerNole @NDjokofan #Djokovic #GOAT𓃵 #NoleFam
📸: @DjokerNole IG pic.twitter.com/a0q1zoprqc
— Milica Milutinovic (@MilicaM84932667) March 2, 2024
Cele mai bune stiri actuale din sport cu 100%sport
iepysp
apwsvg
7i5ry7
[url=https://ezithromycin.online/]can you buy zithromax in canada[/url]
Some genuinely select blog posts on this internet site, bookmarked.