Nimic nu a părut surprinzător în parcursul de excelentă calitate al formației din Clinceni în Liga 3.
Deși s-a plecat la drum târziu, fără o pregătire prealabilă minuțioasă a campionatului, activitatea la Clinceni s-a derulat, tot timpul, la un nivel bun. Calificarea în play-off a fost acontată de mult timp, dar jucătorii ilfovenilor au ținut să încheie la nivel înalt sezonul regulat.
Victorie clară la Modelu
Ultima apariție din sezonul regulat a adus alte trei puncte importante pentru formația condusă de Mirel Bolboașă. Deplasarea de la Modelu a propus în prim plan formația ilfoveană care s-a impus clar, 3-1, cu golurile marcate de Jordan Amore, o dublă, și Andrei Mirică. Totul în decurs de doar 12 minute fabuloase traversate de trupa din Clinceni!
Mirel Bolboașă, un nume de reținut la capitolul antrenori
Ascensiunea trupei din Clinceni este legată și de prezența pe banca tehnică a lui Mirel Bolboașă.
“Renunțasem la ideea de fotbal, dar baieții ăștia m-au făcut să simt din nou, să fiu fericit pentru sport, pentru fotbal. Fără dl. Primar nu eram în locul în care sunt astăzi și cred că e printre puținii oameni care au crezut în mine (cu bune, cu rele), vă mulțumesc.Revin încă o data la voi, echipa mea, băieții ăștia care au îndurat multe, care au îndurat nebunia mea, „torționarul” cum îmi spun ei. Băieții ăștia merită toata admirația mea, foarte rar am văzut un așa grup frumos și unit, construit să joace fotbal, să nu tragă de timp, să fie preocupați doar pentru sport. Poate mulți nu înțeleg și își aroga merite pentru performanțele echipei. Nu, nu este așa, într-o echipă cei mai importanți sunt jucătorii, ei sunt actorii principali ai sportului. Vă mulțumesc băieți. Dupa campionatul regular terminat cu 32 puncte, locul 4, mă declar mândru de voi”, a punctat, pe contul personal de facebook, antrenorul Mirel Bolboașă la capătul sezonului excelent parcurs de echipa sa.
Derbi ilfovean cu CS Afumați la start de play-off
Plasată pe un apreciat loc de play-off la capătul unui sezon remarcabil, ACS LPS HD Clinceni începe la finalul săptămânii parcursul din partea următoare a campionatului. Prima întâlnire este cu liderul clasamentului, în deplasare, cu CS Afumați considerată, în continuare, principala candidată la promovarea în Liga 2.