Fostul jucător al lui Dinamo București, Ionuț Șerban, a ajuns, la finalul săptămânii trecute, la Spitalul Fundeni din Capitală într-o stare critică.
După ce a acuzat, în ultimele săptămâni, o stare tot mai accentuată de oboseală, Șerban era internat, într-o primă fază, la Spitalul Județean din Ploiești. După primele indicii mijlocașul era transportat la Spitalul Fundeni unde se află și acum internat.
Iulius Mărgărit: ”L-am simțit slăbit”
Ionuț Șerban a decis, după mulți ani petrecuți la Dinamo, majoritatea în condiții speciale, să se retragă aproape de casă, la Ploiești, unde a îmbrăcat tricoul grupării de Liga 3, CS Blejoi. În urmă cu puțină vreme Ionuț făcea un alt pas înapoi, fotbalistic, acceptând varianta de a evolua la o grupare cu pretenții din Liga 4, CSO Teleajenul Vălenii de Munte. Gestul a venit firesc pentru ca Ionuț Șerban să aibă la dispoziție mai mult timp pentru Șerban Academy, Școala de Fotbal care îi aparține și a fost deschisă la Ploiești.
”L-am simțit, de ceva vreme, slăbit, fizic, pe Ionuț Șerban. Am discutat cu el și l-am îndrumat să meargă la spital. Este groaznic ce se întâmplă”, s-a limitat să declare antrenorul vălenarilor, Iulius Mărgărit, legat de situația jucătorului său.
Sprijin de peste tot
Fosta grupare a lui Ionuț Șerban, CS Blejoi, ca și actuala sa echipă, CSO Teleajenul Vălenii de Munte, s-au implicat major în susținerea lui Ionuț. Cele două formații au deplasat în Capitală toți jucătorii compatibili cu grupa de sânge a lui Șerban pentru a dona în sprijinul acestuia.
”Astăzi sau cel târziu mâine ar urma să avem un răspuns clar legat de verdictul lui Ionuț ne rugăm cu toții pentru binele lui”, a completat Iulius Mărgărit, antrenorul sub comanda căruia Șerban evoluează la CSO Teleajenul Vălenii de Munte. În funcție de verdictul medicilor de la Spitalul Fundeni familia și toți cei apropiați lui Ionuț Șerban vor lua o decizie legată de continuarea luptei pentru ameliorarea stării de sănătate a lui Ionuț Șerban.
uxjxe5