Specialitatea casei pentru Marc Marquez au fost întotdeauna circuitele parcurse în sens antiorar, motiv pentru care prima sa victorie alături de Ducati a fost așteptată la Austin sau Sachsenring. S-a produs în cel mai autoritar mod chiar în țara natală, pe un traseu ce include un viraj numit chiar în onoarea sa. Încă din prima sesiune de antrenamente, Marquez ”cel mare” a dictat ritmul cu aproape jumătate de secundă mai rapid decât un pretendent la titlu, Jorge Martin. Aceeași diferență s-a înregistrat apoi și-n FP2, iar când toată lumea a forțat, în secvența decisivă a calificărilor, Marquez s-a oprit la 1:46.766, un timp stratosferic, de care nimeni nu s-a putut apropia la mai puțin de opt zecimi de secundă.
N-a fost de mirare, așadar, că numărul 93 devenea mare favorit la victorii, atât la sprint, cât și în cursa principală. Doar că de atâtea ori în 2024 Marc a făcut cadou puncte prin căzături relativ surprinzătoare, încât cel mai mare adversar rămânea pneul față Michelin. Totuși, de această dată sâmbăta a decurs perfect, după aproape 20 de minute de cursă fiind timp suficient pentru a inspira de câteva ori până la completarea podiumului: Martin la vreo trei secunde, Acosta la șase. În urma unui cvartet spaniol completat de Alex Marquez, echipa oficială Ducati era în derivă: Bastianini abia pe 7 și campionul en-titre Bagnaia pe 9, la peste 20 de secunde. Astfel, Jorge Martin mai câștiga 8 puncte față de Pecco.
Podiumul integral spaniol n-a fost tulburat nici duminică de transalpini sau de sudafricanul Binder și puține ar fi fost de spus despre o cursă în care Marc Marquez a evadat ca-n zilele bune, după care a controlat un ecart liniștitor de vreo cinci secunde față de Martin. Acosta a deschis iar șampania după opt etape care au risipit amintirea debutului său fulminant de sezon, însă la căderea steagului în carouri discuția încinsă i-a avut ca protagoniști pe Alex Marquez și Pecco Bagnaia, care au părăsit furtunos cursa în turul 18 după un incident în care fiecare l-a învinovățit pe celălalt, iar întregul paddock a început să-și dea cu părerea. Mai mult sau mai puțin onest, în funcție de interese.
Podium battle ends up in a collision! 😱💥@PeccoBagnaia and @alexmarquez73 find themselves crashing together as they were fighting for P3! 😲#AragonGP 🏁 pic.twitter.com/ZPtejcpu1N
— MotoGP™🏁 (@MotoGP) September 1, 2024
În orice caz, Jorge Martin pleacă din Aragon cu un avans de 23 de puncte, din care speră să ”muște” serios Bagnaia odată ce ne îndreptăm spre Misano. Nu vom avea cursă în Kazahstan, nici în India, ba chiar nici rezerva Balaton Park nu a fost activată. S-a optat pentru siguranța unei etape duble pe Riviera di Rimini, ceea ce nu are cum să nu-l încânte pe campionul en-titre. Și totuși, deși Bagnaia a câștigat în 2021 și 2022 pe traseul italian, anul trecut Jorge Martin l-a devansat.
Victoria din Aragon îl readuce pe Marquez înaintea lui Bastianini în lupta pentru poziția a treia la general, însă diferența de 70 de puncte față de lider cu opt etape rămase face ca orice includere a lui Marc în ecuația titlului este foarte optimistă. Sigur, el se poate gândi în continuare la victorii de etapă, cu precădere pe circuitele ”de mâna stângă” de la Phillip Island (unde are 3 victorii la clasa-regină) și Valencia (2 succese). Totuși, au fost atâtea alte curse în care s-a văzut clar avantajul motocicletei Ducati de ultimă generație în raport cu cea de care dispune Marc.
La clasele inferioare, etapa de pe Motorland Aragon ne-a oferit cel de-al 400-lea pilot diferit care câștigă o cursă de motomondial în persoana lui Jose Antonio Rueda (KTM). Collin Veijer s-a clasat al doilea, însă nu recuperează mare lucru din avansul mare al liderului David Alonso, care a încheiat cursa pe 4. Diferența dintre columbian și olandez este acum de 75 de puncte, echivalentul a trei victorii.
La Moto2 am avut parte de al doilea succes stagional pentru Jake Dixon, care urcă până pe poziția a cincea a clasamentului general, în pofida absenței din primele două curse ale anului. Garcia, Roberts și Aldeguer au abandonat, astfel britanicul fiind într-o postură tot mai bună de a se implica în lupta la vârf. Cu șase piloți într-un interval de 50 de puncte, echilibrul se păstrează. În schimb, șansele de a accede în MotoGP sunt deja jucate: Aldeguer avea contractul asigurat și va evolua pentru Gresini Ducati, Ai Ogura pentru Trackhouse Aprilia și Somkiat Chantra îl va înlocui pe Takaaki Nakagami la LCR Honda. Restul mai așteaptă, căci porțile s-au cam închis.
[url=https://Mg2.gdn]мега даркнет зеркало ссылка[/url] – mega darknet официальный сайт, сайт мега тор браузер
[url=https://kra04.gl]https kraken20 at com[/url] – как зайти на сайт кракен, kraken официальный
[url=https://Kra2cc.at]сайт кракен тор[/url] – ссылка kraken20 at, kraken ссылка tor
фото приколы [url=]https://ru.pinterest.com/vseshutochki/%D0%BC%D0%B5%D0%BC%D1%8B-%D0%BF%D1%80%D0%B8%D0%BA%D0%BE%D0%BB%D1%8B-%D1%81%D0%BC%D0%B5%D1%88%D0%BD%D1%8B%D0%B5-%D0%BA%D0%B0%D1%80%D1%82%D0%B8%D0%BD%D0%BA%D0%B8/[/url]