Atunci când același lucru se întâmplă iar și iar, apare inevitabil întrebarea: dacă problema nu sunt mereu echipele, nu cumva este și la Mirel Rădoi? Nu este o condamnare și nici nu înseamnă că toate cluburile la care a lucrat au fost conduse impecabil. Dimpotrivă, multe dintre ele au avut suficiente probleme cât să-i ofere antrenorului argumente, numai că, la un moment dat, trebuie să te uiți și la omul care se află în centrul tuturor acestor povești.
4, 5 și 6 luni
Gaziantep: aproximativ patru luni, cu doar 7 meciuri înaintea demiterii, o singură victorie, al doilea mandat la FCSB, înainte să plece la turci, aproximativ 6 săptămâni, dintre care 19 zile pe bancă, Al-Tai, doar 4 luni, Al-Bataeh 6 luni, Al Jazira alte patru luni și primul mandat la FCSB doar 5 luni. La Universitatea Craiova apare însă excepția: primul mandat a durat aproximativ 4 luni, în timp ce al doilea s-a apropiat de 10 luni, devenind cea mai lungă perioadă recentă a lui Rădoi la un club. Dar și plecarea de la Craiova s-a petrecut ciudat, cu un Rădoi care nu mai rezista psihic, deși făcuse o echipă care avea să devină campioană.
Înțelegem că Rădoi poate avea timp să lucreze atunci când contextul îi permite, în rest, însă, mandatele se termină înainte ca proiectele să apuce să fie judecate cu adevărat. Sigur că fotbalul modern nu mai are răbdare cu nimeni, nici în Anglia, patronii vor rezultate imediat, conducătorii schimbă strategii, iar antrenorul poate descoperi că lotul primit nu are mare legătură cu echipa pe care și-o imagina când a semnat. La FCSB există presiunea constantă a patronului, care se crede peste toți antrenorii, în străinătate sunt alte probleme, iar la Craiova au existat propriile tensiuni. Ar fi absurd să spunem că Rădoi a fost de fiecare dată singurul responsabil, dar mie mi-e greu să cred că de fiecare dată ceilalți au fost problema. Când un antrenor trece prin atâtea cluburi și ajunge în mod repetat la aceeași despărțire rapidă, analiza trebuie să se întoarcă și către el.
Rădoi are nevoie de timp, dar să-l câștige
Rădoi are personalitate, idei și o viziune clară asupra fotbalului, însă tocmai aici poate apărea una dintre problemele sale. Un antrenor nu trebuie doar să știe cum vrea să joace echipa, ci trebuie să găsească și drumul până acolo, poți avea nevoie de 6 luni pentru a construi, dar clubul poate să-ți ceară rezultate după șase meciuri. Dacă nu le obții, ai anulat cele 6 luni și tot ce ai construit. Antrenorul trebuie să știe să-și cumpere timpul prin rezultate, chiar și atunci când echipa nu funcționează încă exact cum își dorește. Uneori trebuie să schimbi sistemul, alteori să renunți la o idee, alteori să accepți că fotbaliștii pe care îi ai nu pot face ceea ce ai în cap. Aproape 10 luni la Universitatea Craiova reprezintă, poate, cel mai interesant episod din această poveste, pentru că acolo Rădoi a avut suficient timp să treacă prin perioade bune și rele, să-și cunoască vestiarul și să vadă dacă ideile sale pot rezista în realitatea de zi cu zi.
Dacă toate celelalte mandate s-ar fi întins tot la 4-5 luni, am putea spune că problema este exclusiv lipsa de răbdare a cluburilor. Acum, pentru Mirel nu este rușinos în a fi demis. Li se întâmplă și antrenorilor mari, problema este când despărțirea rapidă devine regula, iar mandatul lung devine excepția. E posibil ca următorul pas în cariera lui nu va fi despre a găsi echipa perfectă sau vestiarul perfect, ci să învețe să lucreze cu ceea ce are și să rămână suficient de mult pentru ca un proiect să poată fi judecat. Asta dacă vrea să-și construiască o carieră…
