Evident că FCSB merită atenție după o asemenea înfrângere, doar că dincolo de criza celui care pierde, se află povestea celui care câștigă, iar povestea asta devine cu fiecare etapă tot mai greu de ocolit. Craiova este campioana României, a câștigat Cupa, a luat Supercupa, joacă pentru al doilea an consecutiv în faza principală a unei competiții europene și este singura echipă românească rămasă în Europa. Apoi vine un meci împotriva FCSB-ului pe care îl câștigă cu 5-0. Și, cu toate acestea, după fluierul final, discuția se întoarce aproape inevitabil la București.
La Becali, la FCSB, la problemele FCSB-ului, la ce se va întâmpla cu FCSB, la Marius Baciu, la Reghecampf, cine va fi vândut, cine a greșit și ce va mai spune patronul. Craiova, cea care tocmai a înscris 5 goluri, rămâne undeva în marginea fotografiei, de parcă ar fi fost un accident fericit într-o poveste care trebuie, obligatoriu, să aibă Bucureștiul în centru.
Mult zgomot pentru nimic
Ne-am obișnuit atât de mult cu zgomotul din jurul FCSB încât am început să confundăm zgomotul cu importanța. Gigi Becali produce știri aproape fără să vrea, iar presa le preia pentru că sunt ușor de ambalat, ușor de comentat și, mai ales, ușor de transformat în încă o zi de fotbal vorbit. O declarație naște 10 titluri, un transfer naște 20, o ceartă internă ține o emisiune întreagă, iar fotbalul se mută încet din iarbă în studiouri. În tot acest timp, la Craiova, o echipă câștigă trofee, merge în Europa, își umple stadionul și își construiește, pas cu pas, propria identitate.
Adevărata performeră
Craiova nu e echipa care a bătut FCSB cu 5-0, ci clubul care a înțeles că performanța nu se construiește exclusiv din declarațiile patronului sau din transferul care face senzație într-o zi de vară. Se face dintr-o relație cu orașul, cu stadionul, cu oamenii care vin la meci, cu jucătorii pe care îi aduci și pe care trebuie să-i transformi în fotbaliști care valorează mai mult decât atunci când au venit, cu capacitatea de a vinde atunci când trebuie și de a reinvesti atunci când proiectul o cere.
Craiova a reușit să facă ceva ce în România părea, multă vreme, aproape imposibil: să transforme succesul sportiv într-o formă de fidelizare a publicului, iar publicul într-o parte reală a proiectului. Când vezi oamenii venind în număr mare la stadion, când vezi cum se construiește o atmosferă și cum orașul se lipește din nou de echipă, înțelegi că fotbalul nu înseamnă doar rezultatul de pe tabelă. Înseamnă și memoria pe care o creezi, sentimentul că faci parte din ceva și speranța că sezonul următor poate aduce o altă poveste.
Și atunci mă întreb: dacă tot ne plângem de fotbalul românesc, dacă tot spunem că avem nevoie de proiecte, de profesionalism, de cluburi care să-și crească brandul, să-și fidelizeze suporterii și să nu depindă în fiecare dimineață de dispoziția patronului, de ce nu vorbim mai mult despre ceea ce se întâmplă la Craiova?
Să-l mai lăsăm pe Becali
Becali spune ceva, noi scriem. Becali mai spune ceva, noi comentăm. Becali se supără, noi analizăm. Becali transferă, noi dezbatem. Becali schimbă, noi întoarcem subiectul pe toate părțile. Iar după ce FCSB pierde cu 5-0, în loc să ne uităm cu adevărat la echipa care a făcut posibil acel rezultat, ne strângem din nou în jurul FCSB-ului ca și cum fotbalul românesc ar fi rămas fără altă poveste.
Craiova ne oferă acum ocazia să schimbăm puțin perspectiva. Acest 5-0 poate fi discutat zile întregi din perspectiva FCSB-ului, dar care ar trebui să ne oblige, înainte de orice, să ne uităm la Craiova. La echipa care a intrat pe teren, a jucat fotbal și a plecat acasă cu cinci goluri marcate.
