Chiar dacă nu mi se pare o mare surpriză acest scor de maidan de la Craiova, trebuie să recunosc că atrage atenția. Au mai ieșit în evidență și victoria Corvinului la Galați, care a stârnit valuri de indignare la Dunăre. De deciziile controversate de arbitraj influențate de VAR nu mai pomenesc, căci ele au devenit ceva obișnuit. Urmează o pauză lungă de campionat pentru cele patru meciuri ale echipei naționale. Atât de lungă, cam cât cea de iarnă.
UTA – Sepsi 1-0 (Dorobanțu 90+1)
Final dramatic în primul meci al etapei. UTA mai mereu a avut probleme cu Sepsi. Nu s-a făcut excepție nici de această dată. Sepsi a început mai bine și a amenințat mai serios poarta gazdelor în două rânduri, prin Davordzie și Silaghi. Au fost, probabil, cele mai bune minute ale covăsnenilor. Încet-încet, UTA a preluat inițiativa forțând poarta adversă, spre care a expediat, până la final, aproape 30 de șuturi! Majoritatea însă au rezultat din faze întortocheate, așa că n-au putut trece pe D. Lazar. Arădenii însă n-au încetat să creadă că vor învinge, insistând să pună presiune pe poarta adversă, mai ales în final. Iar acest efort a dat roade în primul minut al prelungirilor, când a apărut golul victoriei, marcat de un erou mai puțin așteptat, fundașul dreapta Dorobanțu. După o lovitură liberă de la 25 m executată de Alin Roman, mingea s-a lovit în aglomerația din careu, a ajuns la Ouaneh care a șutat, mingea lovindu-se de un adversar și scurgându-se pe direcția de alergare a lui Dorobanțu, care din zona colțului drept al careului mic a șutat cu sete pentru a aduce victoria și de a-l face astfel pe Adrian Mihalcea să demareze de pe propria bancă până în spatele porții celor de la Sepsi pentru a sărbători cu jucătorii acest moment.
Rapid – CFC Argeș 3-1 (Grameni 21, 57, Șucu 90+4 / D. Oancea 68)
Victorie pentru care Rapid a trudit și a meritat-o. Prima mare ocazie au avut-o oaspeții, în min. 16, care de la 18 m, a șutat mingea în transversală. Peste 5 minute, cum se spune, s-a răzbunat ocazia, așa că rapidiștii au deschis scorul: Stojilković a fost angajat cu o pasă în careu-stânga, a pasat din stânga porții spre centru de unde Grameni, din cădere a trimis cu piciorul mingea sub transversală. În continuare, Rapid a controlat jocul continuând să atace poarta debutantului Nikić. În min. 51, Moruțan a executat o lovitură liberă de la 20 m în transversală. După care, în min. 57, Kamara a trimis mingea din banda stângă până la același Grameni, aflat în careu-stânga, de unde l-a lobat elegant pe portar. Inițial s-a acordat ofsaid la marcator, dar după câteva minute VAR-ul a decis că golul a fost valabil. Când părea că Rapid se îndrepta spre o victorie lejeră, în min. 68, D. Oancea a pătruns prin careu-dreapta, a vrut să centreze, mingea respinsă i-a revenit, iar de pe linia dreaptă a careului mic a șutat la poartă, Ungureanu neputând să evite golul. Meciul s-a jucat în continuare pe contre, cu un plus pentru oaspeți care au forțat egalarea. În prelungiri, Daniel Pancu a avut inspirația să-l introducă în teren pe fiul finanțatorului. Abia intrat în teren, Șucu junior (în foto) a câștigat un duel aerian, mingea a ajuns la Bubanja care apoi i-a pasat lateral în dreapta la intrarea în careu, tânărul jucător șutând decisiv pe jos din prima, declanșând astfel bucuria în tribune, mai ales în loja oficială.
CFR Cluj – FC Botoșani 3-1 (Biliboc 24, Dražić 29, Sg. Buș 77 / Kovtalyuk 68)
CFR Cluj avea să se impună mult mai ușor decât se aștepta. Acest lucru s-a datorat și evenimentului din min. 9, când Rz. Creț a avut o intrare dură, cu talpa pe tibie, la Braun, fiind eliminat. Așa că inferioritatea numerică de peste 80 de minute a fost greu de dus de echipa oaspete. După acest moment, CFR Cluj a dominat prima repriză, iar deschiderea de scor a venit în min. 24: Biliboc a primit o pasă de la Camora în stânga careului, iar din colțul stâng l-a surprins pe Anestēs cu un șut la colțul scurt. Peste doar cinci minute, Dražić a fost găsit cu o pasă de 40 m de Cordea, a stopat elegant mingea în careu și a șutat, majorând scorul. În repriza secundă, CFR nu a mai forțat, permițând adversarei să aibă mai multe tentative ofensive. La una dintre acestea, în min. 68, FC Botoșani a reușit să marcheze: deschis în careu cu o pasă printre de Ongenda, a preluat și a șutat în vinclul drept. Golul a fost inițial anulat pentru un ofsaid, dar după analiza VAR a fost validat. În min. 77, Sg. Buș, la prima sa reușită de la revenirea la CFR, a risipit orice emoție: Sfaiț a fost găsit la marginea careului cu o pasă lungă, a intrat, l-a driblat pe portar, după care a șutat, tânărul Suchianu a respins de pe linia porții, mingea însă a ajuns la Sg. Buș care a urmărit-o și a șutat-o în poarta goală. O victorie meritată pentru CFR, facilitată însă de eliminarea timpurie a lui Rz. Creț. CFR pare repusă pe picioare din punct de vedere sportiv, însă rămâne partea financiară care atârnă cel mai greu.
CSU Craiova – FCSB 5-0 (Al-Hamlawi 29, 45+3, Cicâldău 57, Elisor 69, 87)
Aminteam la început de faptul că gruparea roș-albastră n-a mai suferit o asemenea diferență acest scor de peste 45 de ani. Se întâmplase la 13 iunie 1981, era antepenultima etapă din acel sezon, FC Baia Mare era deja matematic retrogradată, dar asta n-a împiedicat-o să-i administreze Stelei în Dealul Florilor un rușinos 5-0, fiind 4-0 după prima repriză, după o triplă a lui Buzgău și încă două goluri înscrise de Dragomirescu și viitorul jucător al roș-albaștrilor, L. Bălan. După această scurtă incursiune în istorie, revenim la realitate, unde lucrurile au fost un pic diferite, căci FCSB s-a dus pe terenul unei candidate la titlu, CSU Craiova. Aici avea să fie doar 2-0 la pauză, după „dubla” lui A-Hamlawi: la primul, în min. 29, Bancu i-a aruncat mingea din aut, iar din stânga careului mic a trimis cu piciorul pe lângă portar; la al doilea, în min. 45+3, a primit o pasă din stânga de la Etim, care recuperase mingea de la Dawa și din poziție centrală a șutat la rădăcina barei drepte, de unde a intrat în poartă. Marcase mai înainte, în min. 27, Etim, după ce mingea i-a revenit din transversală unde o șutase T. Băluță, dar golul a fost anulat pe motiv de ofsaid. În timpul primei reprize, s-a accidentat Drăguș, titularizat pentru prima oară de la venirea sa la FCSB. Cu toate înlocuirile de la pauză, nu s-a produs nicio schimbare în bine în jocul oaspeților, partida fiind în continuare la discreția celor de la CSU, așa că n-a mirat că golurile au continuat să se adune în poarta lui Târnovanu. În min. 57, după o centrare a lui Bancu din zona colțului stâng al careului, Cicâldău a șutat din fața careului mic, aducând un scor de forfait. În min. 69, pe contraatac, Baiaram a intrat în careu-stânga, i-a pasat lui Elisor, care intrase de șapte minute, care din fața careului mic a reluat decisiv cu stângul. Ultimul gol a fost marcat în min. 87, la o nouă fază ofensivă, un șut al lui Băsceanu s-a transformat în asist pentru același Elisor care din careul mic a ghidat mingea în poartă cu piciorul stâng. Pe cât de în formă a fost CSU la acest meci, pe atât de slabă a fost FCSB. Craiovenii au încercat să răzbune toate reușitele avute de-a lungul timpului în fața roș-albaștrilor, dar încă bilanțul le este net defavorabil: 43 partide, 9 victorii, 7 egaluri, 27 înfrângeri, golaveraj 38-69 (pe teren propriu, 22. 7. 3.12. 24-29). Iar FCSB de fapt n-a fost slabă doar la acest meci, acum însă a reieșit cel mai bine că este o echipă modestă de aproape un an. Mă gândeam ce dar otrăvit a fost pentru ea victoria din acel baraj penibil, ca regulamentul care l-a impus, în fața lui Dinamo. Așa a ajuns să joace cu Auda unde s-a făcut de râs și s-a tocit mai mult, dereglându-se și mai mult pentru competiția internă. În fine, primește exact ceea ce merită, căci până de curând contrasta lucrul făcut după ureche dinspre zona de conducere cu realizările din teren. Această umilitoare înfrângere a însemnat ultimul meci al lui Marius Baciu pe banca FCSB. Mai bine rămânea la Prima Sport unde făcea o treabă bună. Va veni în locul lui Laurențiu Reghecampf, care a renunțat la contractul care îl lega de Espérance Tunis, ceea ce înseamnă că lucrurile la Mediterană nu erau tocmai roz pentru el.
FC Voluntari – „U” Cluj 0-2 (M. Ștefănescu 73, Aliev 87)
Mai dăinuia amintirea din ultima etapă a sezonului 2023/04, când pe terenul din Voluntari, echipa gazdă pierdea 0-1 cu „U” Cluj, suferind retrogradarea directă. Orice alt rezultat ar fi dus-o la baraj. Acum nu mai era situație limită, dar lipsa de puncte începe să strângă la echipa ilfoveană. Așa că gazdele au început mai hotărâte partida, având o ocazie mare chiar în min. 7 când puteau marca, Babić fiind deschis cu o pasă de la mijlocul terenului, s-a debarasat în careu de Codrea, dar din colțul drept al careului mic a șutat cât Lefter să respingă. Apoi „U” Cluj a început încet-încet să atace și ea poarta adversă. Cea mai mare ocazie petrecându-se în min. 28 când Lukić a trimis mingea cu capul în bară. În repriza secundă, „U” a fost echipa mai periculoasă, deși Voluntari nu a refuzat jocul și a încercat să creeze ofensiv. Primul lor gol însă a fost unul controversat, fiind marcat în min. 73 și validat în min. 78! Deschis cu o pasă în careu-stânga, M. Ștefănescu s-a îndreptat spre poartă, a șutat în Jurhar, dar mingea i-a revenit, iar din a doua încercare a marcat. Golul a fost anulat de brigada din teren pentru ofsaid, toată lumea din teren fiind împăcată cu această decizie. Numai că la VAR a urmat o analiză de aproximativ 5 minute care în final l-a validat. FC Voluntari s-a aruncat în atac în ultimele minute ale partidei, iar la două minute după golul primit: Șuteu a șutat, dar Lefter s-a întins și a respins în bară. Golul a venit însă tot în poarta lui Jurhar, în min. 87. Ou. Mendy a pătruns spre poarta adversă, iar apoi i-a pasat în careu lui Aliev care singur portarul ilfovenilor a șutat pe lângă acesta. După această victorie „U” Cluj revine în zona superioară a clasamentului, în timp ce Voluntari rămâne penultima.
Dinamo – FCV Farul 4-0 (Pascual 12, A. Mărginean 43, C. Cîrjan 54, Diogo Pinto 85)
Chiar dacă Dinamo era lider, se anunța un meci greu cu FCV Farul care nu mai pierduse din prima etapă. Avea însă să fie o revenire de bun augur pentru Dinamo pe Arena Națională. Din nou Dinamo a arătat că știe să profite de fazele fixe. În min. 12, la o lovitură liberă executată lung de Armstrong din stânga, Pascual a reluat din cădere cu piciorul de la marginea careului mic. Conduși pe tabelă, oaspeții a încercat să riposteze. Cea mai importantă ocazie i-a aparținut lui Alibec, min. 26, când după o centrare din dreapta careului, a reluat din careul mic dar Bellaarouch a respins cu palma, iar imediat, marocanul a parat acrobatic un șut al lui Radaslavescu. Peste puțin timp, pe un contraatac care se anunța promițător pentru constănțeni, același Radaslavescu a întârziat să-i paseze lui Alibec, faza fâsâindu-se, altfel atacantul ar fi scăpat singur cu portarul lui Dinamo. Din nou ocaziile s-au răzbunat, iar în min. 43, la o fază bine construită de gazde, Armstrong l-a lansat cu o pasă lungă pe A. Mărginean care a trimis cu capul spre Zandbergen, care din zona colțului drept al careului, de lângă Rafael Munteanu, i-a întors pasa lui A. Mărginean care în fața porții goale a împins mingea cu piciorul. Inițial golul a fost anulat, pe motiv de ofsaid, dar după vreo două minute de analiză, VAR-ul a validat reușita. La pauză a urmat un incident în drumul spre vestiare care avea să influențeze desfășurarea ulterioară a partidei. Sunt fapte nevăzute de marea majoritate a privitorilor, ci doar relatate de cei din apropiere. A existat o dispută verbală urmată de un „cap în cap” între doi A, Armstrong și Alibec, care avea să se soldeze cu galben pentru primul, roșu pentru al doilea. Auzind martorii, a reieșit că vina a fost împărțită, așa că decizia lui Marian Barbu pare exagerată. Mai ales că era vorba de Armstrong, un provocator cu diplomă. Ori le dădea la amândoi galben, care părea cea mai bună decizie, ori dacă voia să fie maximum de sever, îi elimina pe amândoi. În continuare, actualii arbitri români dovedesc că habar n-au de partea cu „spiritul regulamentului”. Dinamo avea 2-0, deci nu se poate spune că din cauza acestei decizii a pierdut FCV Farul, dar înfrângerea la scor care avea să se consemneze e clar că i s-a datorat. Alibec nici el nu e la prima prostie de a ceda nervilor, de altfel s-a văzut la final că printre cuvinte Ovidiu Sabău i-a reproșat cele întâmplate. Se poate spune că și din cauza lui jucătorii oaspeți au intrat pe teren în min. 46 dezamăgiți și descurajați, iar asta s-a văzut imediat în prestație. Căci Dinamo zburda, iar în min. 54, au mai adăugat un gol: după o minge recuperată la 40 m de propria poartă, Karamoko a înaintat până la 20 m de poarta adversă, i-a pasat ușor în stânga lui C. Cîrjan care din careu a șutat puternic sub transversală. Chiar dacă Dinamo n-a mai forțat, a mai reușit să marcheze o dată. În min. 85, Rafael Munteanu a fost presat de Tarbă, care s-a interpus în degajarea sa atenuând-o, mingea a fost recuperată de lovitura de cap a lui Vereth către Hintsa care i-a pasat mai departe în careu lui Diogo Pinto iar acesta a șutat în poartă. Dinamo continuă astfel perioada bună din actualul sezon prin intermediul căreia este de câteva etape lider.
Oțelul – Corvinul 2-3 (Miguel Silva 51, Bordun 65 / N. Pîrvulescu 20, Goodlad 62, Gillard 73)
Neașteptat de spectaculos acest meci. Cândva, pe la începutul anilor 60, de la Hunedoara veneau la Galați specialiști în siderurgie care să-și ofere serviciile spre a ajuta la punerea pe picioare a combinatului care tocmai se ridicase în orașul dunărean. Acum s-a venit de la Hunedoara cu gândul de ase lua punct sau chiar puncte de la Galați. Ceea ce avea să se izbutească. Chiar dacă adusese puncte din deplasare, Corvinul nu reușise până la acest meci să marcheze pe teren străin (nu ne referim la Arad, unde a jucat în calitate de gazdă). Avea să se spargă gheața în min. 20: la o centrare din banda stângă a lui Neacșa, Cărăruș a șutat cu piciorul din careu din prima, Dur-Bozoancă a respins, însă pe fază, N. Pîrvulescu a reluat mingea cu capul în poartă. E drept, în min. 4, căpitanul gazdelor P. Iacob a fost lovit în figură în careul advers, dar nu s-a acordat nimic! Golul egalizator a venit destul de repede după pauză, în min. 51: după un corner executat de Pedro Nuno de pe stânga, Miguel Silva a trimis cu capul plasat spre bara dreaptă. Florin Maxim însă avea să se dovedească inspirat la schimbări. Un jucător, abia intrat pe teren, Goodlad, după o pasă cu capul venită de la Yeboah din banda stângă, a reușit în min. 62 să înscrie cu un voleu formidabil expediat de la 25 m. Dar după dor două minute, gazdele au restabilit din nou egalitatea: o pasă în adâncime a lui Miguel Silva a ajuns în careu, Pedro Nuno a sărit peste minge care a ajuns la Bordun, acesta șutând. Spre lauda lor, cei de la Corvinul nu s-au arătat mulțumiți doar cu un punct, continuând să atace, iar în min. 73 a avut loc o fază controversată: după un corner de pe stânga, mingea s-a dus în careu, fiind respinsă din nou către partea stângă, de unde Neacșa a centrat-o din nou în careu, A. Manolache a reluat cu capul din zona colțului drept al careului, și din careul mic Gillard a pus piciorul în fața lui Dur-Bozoancă trimițând-o în poartă. Tușierul Marchidanu a indicat ofsaid, iar din imaginile TV reieșea că ar fi avut dreptate. Numai că după o analiză de vreo cinci minute a VAR, s-a constatat că poziția argentinianului era regulamentară. Așa că acesta avea să se dovedească afi golul primei victorii din deplasare a Corvinului de la revenirea în Liga I. La Galați se contesta: publicul cerea constant demisia lui Stjepan Tomas (e clar că este un cuvânt românesc a cărui însemnătate a fost învățată de croat), iar președintele Cristian Munteanu a acuzat arbitrajul brigăzii lui Rareș Vidican.
Petrolul – Csikszereda 2-0 (Rodrigo Martins 47, Papp 69)
Oaspeții au fost mai periculoși în startul jocului. Așa s-a întâmplat că în min. 20, ar fi deschis scorul prin Lima. Însă premergător fazei, Eppel a avut o intrare dură la Hanca, ceea ce a făcut ca VAR-ul să intervină și să ducă la anularea golului. Părerile au fost împărțite dacă a fost sau nu fault la respectiva intrare. Eu consider că a fost fault. Petrolul a ieșit mult mai bine de la pauză și a marcat imediat în min. 47: prahovenii au profitat de o eroare în apărarea gazdelor, Vega recuperând mingea și pasând în careu la Léo Teixeira care i-a pus-o lui Rodrigo Martins care a șutat plasat spre bara dreaptă. După golul marcat, ciucanii au cedat. Astfel, Papp a majorat avantajul gazdelor în min. 69, când s-a demarcat foarte bine reluând cu latul de pe linia careului mic, la o lovitură liberă din banda stângă executată foarte bine de Bran. Se pare că această nouă înfrângere ar fi dus la demiterea lui István Szabó, dar încă nu a apărut nimic oficial.
Mari probleme le face pronuncția unor jucători cu origini maghiare comentatorilor noștri: Pászka și Czékus. Vând în vedere că maghiarii sunt a doua națiune conlocuitoare, ar fi putut întreba cum e corect. Eu nu sunt ungur, dar știu: se pronunță „Pasco” nu „Pașca” și „Țeicuș” nu „Cecuș”. Nu de alta, dar nu cred că lor le-ar conveni să le fie pocite numele. Și încă o bătaie de cap le dă costaricanul de la Petrolul majorității celor din presă. Numele său complet este Alejandro Jesús Bran Flores. La popoarele hispanice, denominarea cuprinde prenumele care pot fi unul două sau chiar trei, numele de familie al tatălui și cel al mamei. În cazul de față Alejandro Jesús sunt prenumele, Bran numele tatălui, iar Flores numele mamei. Deci corect ar fi să fie menționat în comentariu doar ca Bran, nu Flores și nici Bran Flores, unii crezând că Bran e prenumele, ca la celebrul comic! E ca și când lui lui James Rodriguez i s-ar spune Rodriguez Rubio sau lui Darwin Núñez i s-ar spune Núñez Ribeiro, ca să dau doar două exemple celebre.
Cifre etapa 10
Jucători
Meciul 50 în Liga I: Tziōnēs (UTA)
Debut: Nikić (Argeș), Suchianu (FC Botoșani), Ghelașvili, Omić (ambii CFR Cluj), Vuković (Csikszereda)
Golul 10: Aliev („U” Cluj)
Golul 1: Gillard (Corvinul), Diogo Pinto (Dinamo), Șucu (Rapid)
Arbitri
Valentin Porumbel (București) debut ca arbitru VAR (el a activat până acum doar ca arbitru AVAR)
Echipe
A 500-a victorie în Liga I: UTA
FC Botoșani a marcat golul 600 (prin Kovtalyuk)
FCV Farul a primit golul 650 (de la Pascual)



