Am ajuns să avem meciuri în care nu mai rezistă nici măcar softul competiției, dar noi continuăm să vorbim despre dezvoltare, răbdare și viitor sau cum spune Răzvan Burleanu: meritocrație, predictibilitate, bla, bla, bla. Iertați-mă, dar viitorul cui îl construim în felul ăsta? Că dacă asta înseamnă să creștem fotbalul feminin, atunci cred că am confundat dezvoltarea sportului cu o glumă proastă. Și nu, nu am nimic cu fetele de la Dinamo, dimpotrivă, ele sunt ultimele care ar trebui arătate cu degetul. Sunt adolescente care au intrat pe teren și au încercat să joace fotbal, în timp ce diferența de valoare dintre cele două echipe a transformat partida într-un exercițiu de supraviețuire. Problema este la cei care organizează, administrează și coordonează acest fenomen, la oamenii care consideră că simpla înscriere a unei echipe într-o competiție înseamnă că au făcut ceva pentru fotbalul feminin, adică aici vorbim despre Dinamo, care-și cere scuze printr-un comunicat jalnic.
Dinamo și reconstrucția din spatele unui 50-0
Dinamo a ieșit cu un comunicat în care ne explică faptul că a pierdut 30 de jucătoare eligibile pentru categoria U19 în ultimul an și că a fost nevoită să reconstruiască lotul, apelând inclusiv la sportive aflate la început de drum. bravo, tată, se întâmplă să pierzi jucătoare, se întâmplă să ai probleme de efectiv, se întâmplă să reconstruiești, dar chiar nu s-a găsit nicio soluție până când echipa a ajuns să încaseze 50 de goluri într-un singur meci?
Când pierzi 30 de jucătoare într-un an, nu cumva te întrebi de ce au plecat, cine a gestionat situația și ce ai făcut pentru a nu ajunge în asemenea condiții? Sau să nu spuneți că toate erau la limita de vârstă, că ar fi prea de tot! Dinamo nu este o echipă improvizată într-o curte de școală, ci un club cu istorie, cu pretenții și cu o responsabilitate pe măsura numelui pe care îl poartă, adică nu poți să invoci permanent blazonul când vorbești despre performanță și să descoperi brusc că ești doar o grupare aflată într-un proces de reconstrucție atunci când tabela arată ceva ce nici în cele mai negre coșmaruri nu și-ar imagina cineva.
Mai ales că vorbim despre fete foarte tinere, pentru care primele experiențe într-o competiție ar trebui să însemne încredere, plăcerea jocului, progres și dorința de a reveni la antrenamente. Ce încredere construiești când pleci de la un meci cu 50 de goluri primite? Ce explicații le dai unor adolescente care au fost puse în situația de a suporta un asemenea rezultat? Imaginează-ți că ești într-un loc de muncă și ai făcut aceeași greșeală de 50 sau 53 de ori, te lași, cauți altceva.
Federația numără echipele, dar cine numără problemele?
În final, vorbim despre felul în care este organizat fotbalul feminin și despre responsabilitatea Federației Române de Fotbal. Ce criterii avem pentru înscrierea echipelor în competiții? Cine verifică nivelul loturilor? Cum ajungem să avem asemenea diferențe între formații și de ce continuăm să ne prefacem că toate lucrurile sunt în regulă? Până la urmă, nu este obligatoriu ca toate echipele să aibă aceeași valoare, nimeni nu cere ca fiecare meci să se termine 2-1 sau 1-0, iar fotbalul juvenil trebuie să rămână un spațiu în care copiii și adolescentele învață. Dar între o diferență normală de valoare și un 50-0 există o prăpastie uriașă, aici e rușinea fotbalului.
Nu cumva ar trebui regândite seriile, poate că trebuie stabilite criterii mai clare de participare, poate că unele echipe au nevoie de competiții adaptate nivelului lor înainte să fie aruncate în meciuri în care adversarele le pot marca de 50 de ori. Dar toate acestea presupun muncă, evaluare și o strategie adevărată, la noi se și aruncă să bifeze echipele, că primesc puncte cluburile, s-a ajuns și aici ca la X și 0, rușinea fotbalului condus de Burleanu și ai lui.
53 de goluri și o problemă cât casa
Clubul Csikszereda a venit cu propria versiune a poveștii, angajații clubului spun că au înscris 53 de goluri, însă raportul oficial s-a oprit la 50, fiindcă aplicația nu a mai permis înregistrarea reușitelor suplimentare. Ba chiar au fost aproape de un record mondial, victoria cu 57-0 fiind menționată în Guinness Book drept cea mai categorică dintr-un meci de fotbal feminin. La masculin e mai greu, e un 0-149, după ce unii din Madagascar s-au supărat pe arbitru și și-au dat autogol după autogol, de nervi.
Mă întreb, totuși, ce a simțit fiecare dintre fetele de la Dinamo în momentul în care golurile au început să curgă unul după altul. La 5-0 mai speri, la 10-0 începi să te uiți la ceas, iar după aceea fiecare minut devine o încercare de a termina meciul și de a pleca acasă. Iar noi, adulții care administrăm fenomenul, avem tupeul să le vorbim despre dezvoltare și experiență.
Nu, nu trebuie să desființăm fotbalul feminin pentru că Dinamo a pierdut cu 50-0. Avem nevoie de fotbal feminin, ca fetele să descopere sportul, să se îndrăgostească de fotbal și să aibă șansa de a ajunge cât mai sus, dar pentru asta trebuie să construim ceva, nu doar să ne lăudăm cu numărul echipelor înscrise în competiții. Dacă o grupă U19 ajunge să primească 50 sau 53 de goluri într-un singur meci, trebuie să ne întrebăm cine a greșit? Iar Federația ar trebui să înțeleagă un lucru simplu: nu poți construi un campionat doar din echipe trecute într-un tabel, după cum nu poți construi viitorul unui sport doar din comunicate despre potențial. Până atunci, rămânem cu un rezultat de 50-0 în acte, 53-0 în evidența ciucanilor și o întrebare la care nimeni nu pare să aibă chef să răspundă: dacă așa arată fotbalul feminin pe care îl construim, pentru ce îl mai ținem în viață în forma asta?
