O probă recoltată de la un sportiv în competiție sau în afara competiției. Un rezultat ”pozitiv” raportat de un laborator. Un raport de investigații. Nu ne referim la finalul unui posibil incident de dopaj ci, dimpotrivă, la un punct de pornire, un moment T0 al unui mecanism juridic extrem de riguros.
Dincolo de o stire care devină virală în câteva secunde, se află o procedură complexă, guvernată de reguli stricte și principii aplicate unitar la nivel global. Acest parcurs, care transformă un simplu rezultat de laborator sau o investigație non-analitică într-o decizie finală, este conceput să asigure un echilibru fin între protecția sportului curat și dreptul la apărare al sportivului și a altor persoane.
Iată cum arată drumul parcurs de un caz de dopaj, de la eprubetă până la verdictul oficial.
Alerta: Rezultatul analitic pozitiv – Totul începe într-o sesiune de recoltare de probe, în competiție sau în afara competiției. Atunci când o probă de urină sau de sânge (Proba A) dezvăluie prezența unei substanțe sau metode interzise, laboratorul acreditat de Agenția Mondială Anti-Doping (WADA) raportează un rezultat analitic pozitiv.
Laboratorul trimite raportul către organizația anti-doping responsabilă (cum ar fi ANAD în România sau o federație internațională), care inițiază pașii pentru punerea în aplicare a unei proceduri complexe și complete de gestionare a rezultatelor încălcărilor reglementărilor anti-doping.
Înainte ca sportivul să fie notificat, se verifică dacă acesta deține o scutire pentru uz terapeutic (SUT), aprobată în condițiile legii.
În lipsa SUT, sportivul primește o notificare oficială. În acest moment, în funcție de natura substanței (de exemplu, steroizi sau substanțe nespecifice), se aplică adesea o suspendare provizorie. Sportivul nu mai poate concura sau se antrena oficial până la clarificarea cazului.
În această etapă, sportivul are două drepturi fundamentale:
- Să solicite analiza Probei B (pentru a confirma sau infirma rezultatul Probei A).
- Să ofere o explicație inițială cu privire la modul în care substanța a ajuns în organismul său.
Pe de altă parte, la fel de importante sunt rezultatele non-analitice – obținute atunci când structurile de intelligence & investigații din organizațiile anti-doping descoperă posibile fapte de dopaj sau primesc informații în acest sens de la structurile de aplicare a legii.
Faza de Investigare: Cum a intrat „intrusul”?
Odată confirmat rezultatul de laborator (sau dacă se renunță la Proba B) sau rezultatele raportului de investigații, atenția se mută de la ce s-a găsit la cum s-a întâmplat. Conform principiului răspunderii stricte, sportivul este direct responsabil pentru tot ceea ce se află în corpul său. Totuși, investigația evaluează gradul de vinovăție și posibila implicare a altor persoane.
Aici apar trei scenarii majore:
- Suplimente contaminate: Sportivul demonstrează că un produs consumat conținea substanța fără ca aceasta să fie trecută pe etichetă.
- Sabotaj sau administrare accidentală: Situații rare în care se dovedește reaua-credință a unei terțe persoane.
- Dopaj intenționat: Utilizarea deliberată a substanțelor pentru îmbunătățirea performanței.
- Următorul nivel: acceptarea învinuirii și a consecințelor sau contestarea acuzațiilor
Sportivii sau alte persoane acuzate de încălcări ale reglementările anti-doping pot alege să nu conteste acuzațiile și să accepte consecințele impuse.
De asemenea, cei vizați pot decide să conteste acuzațiile și să continue parcursul procedural. Cazurile de încălcări ale reglementărilor anti-doping nu se decid în spatele ușilor închise ci într-un sistem care respectă pe deplin echitatea și integritatea procedurală:
- Dreptul de a fi ascultat: Posibilitatea de a-și prezenta argumentele, explicațiile și dovezile în fața unei comisii de audiere independente.
- Asistență juridică și interpretariat: Dreptul de a fi asistat de un avocat ales și dreptul la un interpret pe durata audierilor.
- Prezentarea circumstanțelor atenuante: Posibilitatea de a demonstra lipsa intenției, lipsa vinovăției sau neglijenței semnificative sau proveniența dintr-o sursă contaminată. Acestea pot duce la reducerea substanțială sau chiar la eliminarea sancțiunii standard.
- Dreptul de a acorda ajutor substanțial : Reducerea sancțiunii în schimbul oferirii de informații care duc la descoperirea altor încălcări ale regulamentului de către staff sau alți sportivi.
- Decizie motivată: Dreptul de a primi o hotărâre scrisă, detaliată și justificată într-un termen rezonabil, care să explice clar motivele din spatele deciziei.
- Dreptul de a formula apel, la nivel național sau, după caz, la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne. Decizia TAS este, cu foarte puține excepții juridice, definitivă și executorie.
Programul Mondial Anti-Doping – ed. 2027 – noutăți
Programul Mondial Anti-Doping se sprijină pe Codul Mondial Anti-Doping (pilonul principal) și pe Standardele Internaționale, alături de alte instrumente procedurale dedicate unui sport curat.
Prin ediția 2027, Programul aduce modificări majore în procedura de gestionare a rezultatelor, punând un accent mai mare pe independență și drepturile sportivilor:
- Expertul evaluator independent: o nouă formă de expertiză în situațiile în care o organizație anti-doping dorește să închidă un caz (sau să renunțe la un rezultat analitic pozitiv) fără a declanșa o procedură de gestionare a rezultatelor,
- Reguli mai clare pentru cazurile privind informațiile de localizare: Se stabilesc termene și responsabilități mult mai strict delimitate pentru stabilirea și contestarea abaterilor legate de refuzul sau neprezentarea la control, eliminând confuziile administrative anterioare dintre diferite organisme.
- Protecția minorilor și a sportivilor tineri: Măsurile de protecție pentru minori sunt extinse și consolidate, iar informarea publică obligatorie nu se mai aplică automat în cazul minorilor, luându-se în considerare interesul superior al acestora.
- Termene de apel standardizate: Se introduce un termen unitar de 21 de zile pentru depunerea contestațiilor/apelurilor, clarificându-se de asemenea căile de atac în fața TAS (Tribunalul de Arbitraj Sportiv).
- Introducerea noțiunii de ajutor de valoare : o formă de ajutor substanțial cu acces la o reducere a sancțiunii standard.
Concluzie: Un sistem al rigorii
Procesul de soluționare a cazurilor de dopaj seamănă cu un ceasornic elvețian: este riguros, eficient și tehnic.
Deși adesea criticat pentru durata procedurilor, acest parcurs este singurul mod prin care se poate asigura că sportivii sau persoanele care săvârșesc încălcări ale reglementărilor anti-doping sunt îndepărtați din sport, în timp ce cei care au fost victimele unor erori sau contaminări au șansa reală de a-și dovedi nevinovăția. În final, trecerea de la rezultat la decizie este linia de demarcație dintre suspiciune și dreptate în sportul de performanță și în sportul recreativ.
În apariția următoare: Rezumatul modificărilor majore la Lista Interzisă 2027




