Cristi Chivu a realizat eventul în sezonul de debut ca antrenor la Inter Milano. A câștigat fără mari emoții Serie A. A luat și trofeul în Cupa Italiei. Iar în vestiar a răsunat de fiecare dată „Made in Romania”. O manea pe care Nerazzurrii au făcut-o celebră în lumea întreagă. Dar să nu ne păcălim. Succesul fostului internațional tricolor pe banca tehnică este pur italian. Nicio secundă nu a avut legătură cu fotbalul românesc.
Școala de peste hotare
Nici drumul lui Cristi Chivu în fotbal ca jucător nu se confundă cu tărâmul mioritic. Și se vede acest lucru și în caracterul său. În comportamentul și atitudinea arătate de-a lungul anilor. Aș spune că, mai degrabă, are legătură cu cei șapte ani de acasă. De influența tatălui său, regretatul Mircea Chivu. Cel care l-a antrenat la Reșița și s-a stins din viață când băiatul său era doar un adolescent.
A plecat apoi la Craiova, unde a stat însă un singur an. L-a ajutat faptul că în Bănie se mânca fotbal pe pâine. Și că încă se vorbea despre performanță la finalul anilor ’90. Dar nu s-a format ca profesionist în fotbalul românesc. Avea doar 18 ani când a făcut pasul peste hotare.
Și ce drum a avut. Echipe uriașe, unde a confirmat mereu. Ajax Amsterdam, unde a primit banderola de căpitan. AS Roma, unde a cucerit inimile tifosilor. Inter Milano, unde a câștigat Liga Campionilor ca om de bază al lui Jose Mourinho. Peste tot a fost aplaudat și respectat. Și-a încheiat cariera cu capul sus. Și a intrat în istoria celor trei mari cluburi la care a jucat în străinătate.
Start mic, dar profesionist
Marea diferență față de alți jucători români de top s-a făcut după retragere. Nu s-a întors în țară. Deși mulți i-ar fi făcut loc prin club. Sau poate chiar pe banca tehnică. Dar nu pentru că-si doreau performanță. Ci pentru a se folosi de imaginea să imaculată.
Cristi Chivu a preferat să meargă la munca de jos. La antrenat o grupă de copii. Dar la Inter Milano, nu pe coclaurile de la Voluntari. Așa cum a făcut-o ca jucător, a ales un mediu profesionist. Și munca depusă l-a făcut să avanseze. A ajuns la Primavera, tineretul milanezilor, cu care a cucerit primul titlu de campion.
Debutul ca tehnician la seniori a venit ceva mai departe de capitala modei. A acceptat oferta Parmei, aflată într-o situație delicată. Și-a făcut treaba și a salvat-o de la retrogradare. Când se pregătea de un nou sezon, a sosit oferta mult așteptată. Inter l-a chemat acasă. A părut o misiune sinucigașă, dar a transformat-o într-o poveste glorioasă.
Omul Cristi Chivu
Și ce să vezi, acum s-au activat unii de prin fotbalul românesc. Ba că l-a vrut Rapid, ba că l-a vrut CFR Cluj. De fapt, toți l-a vrut. Poate sunt frânturi de adevăr. Dar ce se alegea oare de cariera sa? Printre pretențiile patronilor să umble la echipă. Sau printre restanțele salariale cu lunile. Sau pe terenuri mlăștinoase de antrenament din sate uitate de lume. Sau cu chinul de a obține licențe și dreptul de a juca în Europa.
Cristi Chivu a ales corect când nu s-a întors în România. Iar cel mai bun contraexemplu este un alt fost mare internațional tricolor. Adrian Mutu, care și-a ratat deja primul capitol al carierei de antrenor. Dar aici aici mai intervine ceva. Calitatea umană. Pe care am văzut-o la campionul Italiei și la bine, și la greu.
