Revista 100% SPORT nr. 87 | Aprilie 2024

12.99 lei

Cover story – Ionel Dănciulescu (Dinamo București)

Descriere

Numărul 87 al Revistei 100% Sport România, 139 dacă punem și IlfovSport, pentru că suntem aceeași echipă, din același proiect editorial, a apărut astăzi, luni, 15 aprilie, și se găsește la chioșcurile de ziare Inmedio si Xpress din București și din țară. Revista poate fi găsită și în format pdf, pentru cei care au trecut deja la obișnuința cititului presei în mediul online.

Nici măcar tinerii care nu l-au prins pe Ionel Dănciulescu jucând nu întreabă cine este fotbalistul care apare pe afișele Academiei CS Dinamo, pentru că acel personaj se confundă cu istoria clubului Dinamo. Așa cum au fost Cornel Dinu, Dudu Georgescu, Florea Dumitrache, Mircea Lucescu, Ion și Radu Nunweiller, Custov, Cheran, Țălnar, Mulțescu sau Orac, Rednic sau Andone, Ionel Dănciulescu este omul recordurilor din fotbalul românesc, iar D-ul de pe stema lui Dinamo se confundă cu golurile și meciurile memorabile ale lui Ionel Dănciulescu. Fost portar, fundaș dreapta, libero și mijlocaș central, la juniori, “Danciu” a fost pus de Sichitiu în atac și rezultatul a fost devastator pentru porțile Ligii I, 214 goluri, în 515 meciuri. Restul e istorie!

CS Dinamo a avut o idee strălucitoare în 2020, pentru a crește academia de fotbal. L-a pus pe Ionel Dănciulescu pe toate afișele de inițiere în fotbal, iar părinții au venit cu sutele. “Am fost chemat în 2020 de președintele de la Dinamo, Ionuț Popa, cred că era și Cristi Herciu, și am demarat un proiect de la zero. Acum avem o academie de peste  400 de copii, plus echipa de Liga a III-a. A început cu Dănuț Lupu, acum eu și Florin Bratu ne ocupăm și de gruparea din eșalonul 3, care este pe prima poziție, la o distanță considerabilă, e clar că vrem să promovăm. La academie ne ajută oameni precum Marius Niculae, Marin Dragnea, Lică Movilă. Am adus și antrenori tineri, care vor să facă  performanță și să crească fotbaliști de viitor”, ne spune Dănciulescu, prezent la antrenamentul echipei de Liga a III-a, CS Dinamo, liderul incontestabil al seriei a IV-a, aflat la 7 puncte distanță de SC Popești Leordeni. Cel mai probabil, va urma un baraj de promovare cu CS Afumați, iar Dănciulescu este de părere că CS Dinamo poate juca în Liga a  II-a. Totul despre planurile și despre viața lui Ionel Dănciulescu, în noul număr al revistei 100% Sport.

Ce mai puteți citi în noul 100% Sport

LECȚIA DE SPORT. Baronul Pierre de Coubertin a avut ideea ca pe lângă competiția sportivă la Jocurile Olimpice să se desfășoare și o întrecere a artiștilor.

BRAȘOV. Brașoveanul Cosmin „Mex“ Nedelea e cel mai rapid român care concurează la patinaj viteză! În vârstă de 22 de ani, are rezultate excelente pe plan internațional, iar pe plan intern nu are rival. Cosmin s-a apucat de patinaj pe când avea 9 ani, dintr-o pură întâmplare.

DOBROGEA. Președintele CS Pantheon Constanța, Gherghe Teșeleanu, este alături de marile glorii ale sportului românesc, care au cerut demisia actualului conducător al Federației Române de Judo, Cozmin Gușă, și dezvăluie că-și va asuma candidatura la președinția federației la viitoarele alegeri, programate în luna februarie a anului viitor.

SPECIAL. Sports Business Awards, primul eveniment care premiază implicarea companiilor în sustinerea sportului românesc, a avut loc în București.

TRANSILVANIA. Minaur Baia Mare, echipă aflată pe ultimul loc în seria 10 din Liga 3, a făcut cel mai bun transfer în pauza de iarnă. Transferul vine din Liga 2 de la Concordia Chiajna și se numește Florin Achim. Nu a fost transferat pe postul de fundaș stânga, postul lui de bază, ci ca team manager la echipa de fotbal a clubului Minaur, care mai numără două secții, cele de handbal masculin și feminin.

EURO 2024, cum să ajungi la stadioane. Cu locurile sale de clasă mondială și istoria bogată a fotbalului, Germania pare să fie gazda ideală pentru acest eveniment de neuitat. Există 10 orașe gazdă în total, iar Stadionul Olimpic din Berlin este pregătit pentru a organiza o altă finală majoră, în timp ce Allianz Arena de la Bayern München și emblematicul Signal Iduna Park, casa lui Borussia Dortmund, sunt două dintre cele mai mari stadioane din Europa.

DE VORBĂ CU TANIA POPA. Născută într-o micuță localitate din Basarabia, Tania Popa se consideră o norocoasă atunci când se gândește la direcția luată de cursul propriei vieți, chiar dacă hopurile n-au lipsit. România avea să fie o destinație importantă a destinului său, aici făcând carieră în actorie, o îndeletnicire deloc ușoară, de care însă  afirmă cu modestie că s-a apucat „din comoditate”. Cei mulți care o îndrăgesc și o aplaudă cu simpatie pentru actul artistic pe care-l produce, își spun cu siguranță: să tot fii așa comod!

PORTRET. Provine dintr-o familie de muschetari și era cumva inevitabil să știe să mânuiască sabia. Pe sora lui, Amalia, ați cunoscut-o în urmă cu exact un an, în numărul 75 al Revistei 100% Sport. Aprilie 2024 este luna dedicată lui Vlad Covaliu, fiul fostului campion olimpic.

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Revista 100% SPORT nr. 87 | Aprilie 2024”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *