Revista 100% SPORT nr. 9 Iulie 2017

9.00 lei

Cover story – Simona Halep

SKU: 17007 Categorie: Etichetă:

Descriere

Apariția celui de-al 9-lea număr al revistei 100% Sport, alături de numărul 61 al IlfovSport, vine odată cu o zi mai rece în plină vară. Este timpul perfect să vă achiziționați noile numere ale revistei, în care veți găsi subiecte din toată țara, chiar dacă avem evenimente sportive puține în această perioadă.

După ce-a de-a doua finală de Grand Slam pierdută de cea mai valoroasă jucătoare de tenis a României, legendele sportului alb își pun toată încrederea în Simona și vorbesc doar la superlativ despre jucătoare. Mulți dintre ei, atât din țară, cât și din străinătate, consideră că așa cum a început și terminat Roland Garros-ul, Simona Halep poate să dea lovitura și la Wimbledon, acolo unde debutează chiar luni, 3 iulie, împotriva Marinei Erakovic.

“Acel meci cu Ostapenko îi dă încredere și mai multă. Eu cred că are un mare avantaj acum. O văd deja foarte sus, a revenit pe locul 2 și e la un pas de vârful ierarhiei WTA. Să vedem cu cine va juca și ce traseu va avea la Wimbledon, dar cred în ea”, a declarat Ilie Năstase pentru 100% Sport. “O să progreseze, încă are potențial. A fost pregatită, finala e meritată cu prisosință. Și câștigul îl merita, dar din păcate a venit această fată extraterestră care a făcut meciul vieții ei. Va fi și numărul 1 mondial și stați liniștiți, mai are timp să câștige și un turneu de Grand Slam. Angie Kerber a câștigat primul astfel de turneu la 28 de ani”, a explicat cu lux de amănunte Sever Dron. Toate părerile oamenilor din tenis despre Simona, dar și o statistică interesantă despre jucătoarea noastră, le găsiți doar în noul număr al revistei.

Ce mai puteți citi în noul 100% Sport

ionut popa– Deși echipa a plecat cu -14 în Liga I, ACS Poli Timișoara s-a salvat de la retrogradare. De numele lui Ionuț Popa se leagă cea mai spectaculoasă revenire din istoria fotbalului românesc.

– Sepsi OSK Sfântu-Gheorghe a promovat din Liga a III-a și până în prima, la fel ca și Juventus București. Povestea echipei din Covasna, în paginile noului număr al revistei 100% Sport.

– Oina, sportul naţional al României, a cunoscut o revitalizare spectaculoasă în ultimii ani. După 1989, oina a cunoscut însă un regres considerabil, fiind uitată, chiar dacă a fost jucată de-a lungul anilor de mari personalităţi ale culturii şi societăţii româneşti, printre care Ion Creangă, Petre Ispirescu, Barbu Ştefănescu Delavrancea, I.L. Caragiale, Nicolae Iorga, Mihail Sadoveanu, Take Ionescu, Constantin Giurescu, Marin Preda şi Fănuş Neagu.

– Deși nu are încă buletin, Miruna Lehaci a strâns deja 100 de medalii, 60 de trofee și teancuri întregi de diplome. Cel mai prețios titlu este de departe cel mondial cucerit acasă, la Iași.

– Până la urmă, în Divizia A, CSM Slatina și Rapid București au fost echipele cu coroniță, care au primit și dreptul de promovare directă, în dauna urmăritoarelor Minaur Baia Mare și Dinamo, iar Unirea Slobozia și Danubius Galați au reșit să-și mențină locurile în prima Ligă

– FIFA a impus organizatorilor ruși ca materialele din care s-au construit deja stadioanele sau au fost refăcute altele să fie ecologice, dar mai ales ca energia consumată în timpul turneului să fie la 30 la sută din cât ar fi fost un consum normal.

internationali– S-a tras cortina peste ediția 2016/17, sistem toamnă-primăvară, 2016, sistem primăvară-toamnă. În materialul din 100% sport, i-am trecut în revistă pe toți fotbaliștii compatrioți care au jucat în primele două eșaloane ale campionatelor din Europa, încercând astfel o analiză statistică și infografică a diasporei fotbalistice române.

– Pinball-ul ni-l amintim din copilărie, în vacanțe mai ales, când ne băteam la cap părinții să ne „scape” niște monede ca să „dăm” cât mai multe bile în sălile de jocuri electromecanice. Ovidiu Cacina este sufletistul pinball-ului de la noi care a adus și România în circuitul mondial al acestuia.

– La lecția de sport aflăm de unde vine cuvântul Grand Slam. Prin definiție, cuvântul „șlem” (”slam”, în engleză, „chelem”, în franceză, sau „schlass”, în germană) reprezintă, în unele jocuri de cărți, un contract pentru realizarea a douăsprezece, respectiv treisprezece levate. Adică „Micul Șlem” sau „Marele Șlem”. Expresia a pătruns în limbajul sportiv, fiind folosită în tenis, rugby, baseball, Formula 1 și golf, dar și în fotbal.

– Ce făceați în iulie 1987? Probabil că fiecare dintre voi ați uitat acele zile. Noi ne-am propus să facem un replay sportiv cu evenimente din acea vreme care să vă reîmprospăteze memoria.

– Pe Cristian Bivolaru mulți îl văd, pe bună dreptate, omul ideal de a se afla în fruntea FRF. Are experiență în domeniu, pricepere, diplomație, bun simț, fiind respectat în lumea fotbalului și nu doar. El însă rămâne modest, spunând că se simte bine ca director general al FC Viitorul.

Ce puteți citi în numărul 61 al IlfovSport

ilfovsport 61Barajul de promovare dintre Ilfov și București pentru Liga a III-a a avut de toate în stilul trist al fotbalului românesc, salvat de un umor și mai trist! Progresul Spartac a ieșit câștigătoare, în fața unei Crevedii urât-mirositoare

Tot la capitolul baraje, IlfovSport v-a pregătit o infografie cu toate echipele de pe harta României care au promovat în Liga a III-a.

După ce a ajutat la salvarea Concordiei Chiajna de la retrogradare, fotbalistul răsuflă ușurat și se pregătește pentru noul sezon în care speră să își recupereze tinerețea pierdută în returul stagiunii 2016-2017.

De unde cumperi 100% Sport?

Revista costă doar 10 lei, are 80 de pagini full color și un design de excepție. Ea poate fi achiziționată, momentan, doar sub formă de abonament, prin sms.
Pentru cei interesați de achiziționarea revistei, ne puteți trimite un mail la adresa abonamente@100sport.ro și în cel mai scurt timp furnizorii noștri vă vor aduce revistele 100% Sport şi Ilfov Sport acasă. Revista poate fi achiziţionată şi prin sms la numărul 7556. Scrieți un sms la numărul 7556 cu textul “Sport5”, valabil în rețelele Orange, Vodafone și Telekom, contra a 5 euro plus TVA și veți primi la domiciliu sau la birou, depinde ce adresă alegeți, următoarele două numere ale revistelor noastre. Dacă tastaţi “Sport10”, veţi primi în schimbul a 10 euro, următoarele 4 numere ale revistei noastre, atât 100% Sport, cât şi IlfovSport.
De asemenea, revista poate fi comandată şi prin cont bancar, la contul RO27 RZBR 0000 0600 1893 7605 de la Raiffeisen Bank.
1 revista – 10 lei
3 reviste – 30 lei
6 reviste – 60 lei
12 reviste 120 lei
Dovada plăţii, adresa dvs. şi nr. de telefon vor fi comunicate imediat la adresa de email abonamente@100sport.ro. Se poate specifica în mail cumpărarea unor reviste care au apărut deja, în celalalte cazuri se cumpără numerele următoare.

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Revista 100% SPORT nr. 9 Iulie 2017”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *