Revista 100% Sport Romania nr. 66 | Iulie 2022 | Editie Digitala PDF

4.99 lei

Cover story – Fotbal sărac, dar mândru
Laureații fotbalului românesc

Descriere

Numărul 66 al Revistei 100% Sport România, 118 dacă punem și IlfovSport, pentru că suntem aceeași echipă, din același proiect editorial, a apărut luni, 11 iulie, și se găsește la chioșcurile de ziare Inmedio din București și din țară, dar și la distribuitorii de presă zonali. Revista poate fi găsită și în format pdf, pentru cei care au trecut deja la obișnuința cititului presei în mediul online.

Ca de obicei, revista 100% Sport este pe piață începând de luni, 11 iulie, iar după numărul aniversar v-am pregătit un cover-story despre situația fotbalului românesc în această vară. Am luat toate campioanele din Liga I, II și III, și am ajuns la concluzia că sportul rege traversează aceeași criză și sunt șanse să trăim același scenariu ca-n sezonul recent încheiat. Liga I bate la ușă, sunt în continuare echipe cu probleme financiare, iar nesiguranța planează asupra multor formații. citește totuld espre campioanele României în noul 100% Sport.

CE MAI CITIM ÎN NOUL 100% SPORT

LECȚIA DE SPORT. Prin definiție, cuvântul „șlem” („Slam”, în engleză, „Chelem”, în franceză, sau „schlass”, în germană) reprezintă, în unele jocuri de cărți, un contract pentru realizarea a 12, respectiv 13 levate.

BRAȘOV. Dan Alexa nu a promovat cu Reșița în Liga a 2-a, dar și-a găsit rapid angajament și va antrena pe FC Brașov. Planurile “Chirurgului” sunt ambițioase sub Tâmpa.

DOBROGEA. Cernavodă și-a aprins nocturna. Autoritățile locale au construit un stadion cochet, cu instalație de nocturnă, luat cu asalt de fani încă de la inaugurare.

OLTENIA. Marian Zaharia a decis să-și urmeze visul, acela de a înființa o școală de fotbal pentru copiii din comuna Almăj, de lângă Craiova. Așa a luat naștere Sporting Tiki Tzaka Almăj.

ISTORIA CUPEI MONDIALE. PÂNĂ LA STARTUL EDIȚIEI WORLD CUP DIN QATAR VEȚI GĂSI ÎN PAGINILE 100% SPORT EVENIMENTE MAI PUȚIN CUNOSCUTE DIN FOTBAL, DE LA CEL MAI IMPORTANT TURNEU PLANETAR.

NOI NU I-AM UITAT. Participanți la turneul final de rugby, juniori, din capitala Italiei, în 1972, Marin Ionescu și Dumitru Alexandru au rememorat acel succes, unde România a obținut titlul.

DE VORBĂ CU ZOIA ALECU. Vocea cu care a fost binecuvântată Zoia Alecu este inconfundabilă: clară, melodioasă, gravă și mai ales puternică. De aproape trei decenii ne încântă cu ea, prin intermediul creațiilor sale muzicale, rămânând mereu în atenția fanilor. La fel de puternică este și personalitatea acestei artiste care a trecut învingătoare printre valurile vieții, în tinerețe fiind călită și de sport.

MULTIMEDIA. În fiecare lună, Narcis Drejan vă spune la ce film să mergeți, ce cărți să citiți sau ce jocuri să vă distreze pe console sau PC. În noul număr, despre Top Gun Maverick, jocul The last days of Lazarus și cartea Glasul roților de tren, reeditată acum de Editura Velant.

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Revista 100% Sport Romania nr. 66 | Iulie 2022 | Editie Digitala PDF”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *