Ultimele trei bilete pentru turneul final al Campionatului European din Germania se acordă marți seara, Trei baraje care par să aibă favorite certe, dar lucrurile nu stau chiar așa. Cel mai dezechilibrat duel este, la prima vedere, cel dintre Georgia și Grecia. Gazdele au avantajul terenului propriu, dar trebuie să facă un meci perfect pentru a obține prima victorie din istorie în duelurile grecilor. Ar fi și prima mare performanță a naționalei gruzine, o prezență în premieră la un turneu final. În schimb, reprezentativa elenă vrea să profite de culoarul perfect și să revină în elita continentală.
Și Ucraina are prima șansă în confruntarea cu Islanda conform calculelor hârtiei, Dar să nu uităm că a tremurat în semifinale, pe terenul Bosniei, fiind condusă până spre final. În plus, chiar dacă este gazdă în teorie, partida se joacă în Polonia, din cauza războiului din Ucraina. În schimb, islandezii au surprins prin victoria clară obținută în Israel. Și mizează pe forma excelentă a vedetei de la Genoa, Albert Gudmundsson, pentru a mai produce o surpriză.
Urmărește recomandările 100% Sport în Supersocial!
Cea mai echilibrată partidă este, fără îndoială, cea dintre Țara Galilor și Polonia. Curios, gazdele sunt cotate cu șanse mai mari la calificare, probabil datorită avantajului terenului propriu. Dar polonezii sunt imprevizibili și îl au pe supergolgeterul Robert Lewandovski. Chiar dacă anii au trecut, atacantul de la Barcelona reprezintă principalul atu al leșilor. Rămâne de văzut cum va reuși să-l blocheze legiunea galeză din Premier League.
Tot marți sunt programate câteva amicale de top, în frunte cu Spania – Brazilia. Pe lângă derby-ul latin se mai dispută Anglia – Belgia și Germania – Olanda, meciuri pe care le-am putea vedea și în fazele înalte de la EURO 2024. Și, normal, duelul cel mai interesant pentru fanii tricolore, dintre România și Columbia, găzduit de Madrid.
9pl5dg
ABTEC SOLUTIONS LTD. (aka ABTec Solutions) our guiding principle is simple: To help you Digitally Shine.
ABTEC SOLUTIONS LTD. (aka ABTec Solutions) our guiding principle is simple: To help you Digitally Shine.
5oeldk
z2zc1j
m9xoc7
3g81kr
As soon as I detected this website I went on reddit to share some of the love with them.