Q1
Dornic să lase în urmă weekendul nefast din Australia, Max Verstappen a dictat ritmul cu 1:28.866 și nimeni nu s-a putut apropia la mai puțin de o treime de secundă de campionul en-titre. Charles Leclerc a avut nevoie și de al doilea tur lansat pentru a fi sigur de calificare, în ultimele clipe reușind surprize frumoase Bottas, Hulkenberg, Ocon și Ricciardo.
În schimb, pe un circuit care scoate în evidență mai mult calitatea pilotajului, iarăși s-a căscat o mică prăpastie între Verstappen și Perez, dar și un abis între Alonso (al doilea) și Stroll (primul sub linie). Prin comparație cu alte calificări din 2024, unde coechipierii erau mai mereu ”de mânuță”, în ritmul mașinii și atât, de această dată îndemânarea a făcut ca cinci echipe diferite să piardă câte un pilot la finele Q1. În urma canadianului de la Aston Martin s-a încheiat sesiunea devreme pentru Gasly, Magnussen, Sargeant și Zhou.
Q2
Perez a demonstrat că turul din Q1 fusese o întâmplare, de această dată reușind să vină la doar 12 miimi de secundă în urma lui Verstappen. Ambii au oprit cronometrul în 1:28.7, păstrând un ecart de cel puțin o zecime față de ceillați. Contraperformanța lui Stroll deschidea perspectiva unul loc în Top 10 pentru una dintre cele cinci echipe din partea a doua a clasamentului. După primele tururi lansate, Bottas ocupa acest loc 10, însă toată lumea a mai găsit câteva zecimi la a doua încercare.
Câștig de cauză a avut localnicul Tsunoda, care l-a învins cu o jumătate de zecime de secundă pe coechipierul Ricciardo. Ceilalți piloți care s-au oprit în Q2 au fost Hulkenberg, Bottas, Albon și Ocon. La vârf, Hamilton a fost încă o dată în fața lui Russell, iar Sainz a continuat să se plaseze înaintea lui Leclerc.
YUKI 🙌💯
It's Q3 in Suzuka for the home hero as Tsunoda heads through to the top-ten shootout 💪#F1 #JapaneseGP pic.twitter.com/1Uh9LGqFGh
— Formula 1 (@F1) April 6, 2024
Q3
Max și-a anunțat intențiile de la prima ieșire, 1:28.204 fiind deja un timp imbatabil pentru adversari. Lando Norris a venit al doilea, devansându-l pe Sergio Perez. Hamilton a rămas să se întrebe unde pierde jumătate de secundă la Verstappen, iar o strategie diferită în această sesiune a avut Charles Leclerc, care a ieșit în contratimp cu ceilalți nouă piloți. Problemele evidente în tot weekendul s-au văzut și de această dată, monegascul neavând vreo șansă la primele trei linii ale grilei.
Sergio Perez a venit aproape în ultimele clipe, însă Verstappen a mai dat jos câteva sutimi simbolice. În spatele primei linii Red Bull, toți rivalii aveau fețe lungi. Specialiștii erau convinși de supremația echipei campioane la Suzuka și aceștia n-au lăsat nimic la voia întâmplării. Bucuria japonezilor a fost însă asigurată nu doar de plecarea lui Tsunoda din primii 10, ci și de dubla înregistrată de cele două motoare Honda de pe grilă.
Cursa din Japonia va începe mâine de la ora 8:00.
Comments 2