După ce a trecut în finala Cupei la o lovitură de departajare ratată de U Cluj, CSU Craiova a învins cu un scor neverosimil în derby-ul pentru titlu, prin intermediul căruia a devenit în premieră campioană, a 26-a din istoria fotbalului românesc. Bineînțeles, tot în premieră atinge un event, fiind a 7-a echipă care izbutește o asemenea dublă, după Ripensia, ITA, Steaua, Dinamo, Universitatea Craiova și CFR Cluj.
Nebunie mare a fost în play-out, unde cele 4 partide care urmau să decidă ultimele necunoscute s-au încheiat cu rezultate neașteptate. Cel mai puțin anormal a fost cel de la Sibiu, dacă o înfrângere a FCSB a devenit ceva normal.
Play-off
CFC Argeș – Rapid 2-2 (Bettaïeb 64, 72 / Pașcanu 36, Daniel Paraschiv 51)
Se poate spune că a fost finala locurilor 5-6. Rapid ar fi avut nevoie de o victorie pentru a mai spera la locul 4 și astfel la barajul pentru Conference, în timp ce pentru piteșteni un succes le-ar fi oferit șansa de a termina la final pe locul 5. Meciul a fost deosebit de interesant și plăcut de urmărit. Rapid a început bine, arătând o prestație peste toate din acest play-off. Piteștenii au făcut cu greu față raidurilor rapidiste, iar atunci când nu reușea să intervină portarul Straton (om crescut în pepiniera rapidistă), o făceau fundașii Sadriu sau Borța. În min. 36 însă, nu au mai avut ce face, când după o lovitură liberă executată foarte bine de Moruțan dinspre banda stângă, Pașcanu a venit lansat în careu, i-a luat fața lui Straton, reluând cu capul direct la țintă. Oaspeții mai puteau marca, dar Straton a scos din fața lui Christensen. La pauză, Bogdan Andone a făcut din nou multe înlocuiri, la fel ca la ultimul meci, cu Dinamo, sperând să se schimbe fața jocului echipei sale. Dar la puțin timp de la start, min. 51, s-a făcut 0-2, după o combinație ca la antrenament în trei, Moruțan – Christensen – Daniel Paraschiv, cel din urmă finalizând. Se părea că în sfârșit, Rapid va obține o mult dorită victorie. Dar în min. 65, la o fază care nu anunța nimic, Ricardo Matos a centrat din banda stângă, iar Bettaïeb, până atunci neinspirat, a reluat cu capul nestingherit dintre D. Ciobotariu și Sălceanu, iar Aioani a atins mingea nu atât cât să o împiedice să intre în poartă. Meci relansat, parcă cu un alt Rapid în teren, tot mai obosit, lipsit de idei și neputincios. După o ratare a fostului giuleștean Emmers, în min. 71, peste doar un minut a venit egalarea, cu aceiași protagoniști de la primul gol piteștean; Ricardo Matos a centrat pe jos din dreapta careului, Bettaïeb reluând cu un șut din marginea careului, mingea deviată ducându-se în transversală și intrând în poartă. A fost aruncat în teren și M.Al. Dobre, care a dinamizat jocul echipei sale, dar a avut și ratări nepermise, care dacă ar fi fost materializate, Rapid ar fi plecat de la Mioveni cu toate cele trei puncte. Așa era să plece fără niciunul. Mai întâi, în min. 87, nou-intratul Brobbey a șutat plasat din afara careului, marcând, însă reușita a fost anulată de VAR, în urma unui presupus fault în atac al lui Y. Pîrvu la Koljić, la centrul terenului, unde bosniacul lovise primul balonul, iar tânărul atacant piteștean, din cădere, l-a atins ușor cu talpa pe șiretul ghetei. Apoi, în min. 90+9, același Brobbey s-a aruncat în careu la intervenția lui Sălceanu, centralul George Roman acordând eronat penalty, iar Mladinovici tot eronat nu l-a chemat la monitor. A intervenit însă dreptatea divină, căci Aioani a ghicit colțul și a reținut șutul de la 11 m al lui Ricardo Matos.
Dinamo – CFR Cluj 0-0
Și despre acest meci se poate spune că a fost o finală, cea a locurilor 3-4. O eventuală victorie a lui Dinamo ar fi apropiat-o la un punct de adversara sa. Meciul a fost însă modest, cu un Dinamo mai pe atac, dar destul de steril. De altfel, CFR s-a retras deliberat în defensivă, reușind să absoarbă lejer toate aceste faze ofensive. E drept, alb-roșii au avut o transversală în final de repriză, la șutul lui Armstrong. M.M. Popa a fost și el din nou la înălțime, intervenind oportun la unele mingii grele. Imediat după pauză, CFR Cluj a ieșit mai montată de la vestiare, având cele mai bune minute ale sale, exact cum s-a întâmplat și în etapa trecută cu CSU Craiova. Cea mai mare ocazie a avut-o Đoković în min. 49, când a șutat violent de la 23 m, dar Epassy a respins de sub bară. Până la final, nu s-a mai întâmplat nimic. În urma acestui scor nul, CFR Cluj va merge în preliminariile Conference League, iar Dinamo va da barajul de Conference League cu învingătoarea dintre FCSB și FC Botoșani. După meci, la CFR părea o revenire la sentimente mai bune a relațiilor dintre antrenor și finanțator.
CSU Craiova – „U” Cluj 5-0 (Dv. Matei 2, Al-Hamlawi 8, 47, Mekvabișvili 58, Băsceanu 71)
Viața ne arată de multe ori că este nedreaptă, dar în mod deosebit își dezvelește această fațetă în fotbal. Sunt echipe care așteaptă cu zecile, ba chiar suta de ani ca să câștige vreun trofeu, iar altele abia apărute au toate căile deschise. La fel e și în cazul fotbaliștilor care unii îmbătrânesc pe terenul de joc fără să păcălească sportul rege, dar sunt ocoliți cu încăpățânare de trofee, în timp ce niște puști care abia învață să calce iarba unui gazon de prim-eșalon se trezesc fără să-și dea seama cu trofeul peste ei. Eu nu am cum să mă bucur pentru noua campioană pentru că nu pot să uit niște lucruri. De fapt niște tinichele care le place ori nu fanilor acestei echipe, vor atârna întotdeauna de coada ei. Este vorba de uzurparea unei identități la care aceștia închid ochii, făcându-se că nu există. Dacă era adevărata Universitatea Craiova, n-aș fi avut nicio problemă să aplaud și acum așa cum am făcut-o și în trecut la performanțele acelei echipe. Dar niciodată nu mă pot preface când regele e gol. Ba mai mult, am fost scârbit când am văzut de ce linșaj mediatic a avut parte Aurel Țicleanu, pentru că a îndrăznit să spună adevărul, un erou al acelei echipe care a avut un aport substanțial la ceea ce s-a numit Craiova Maxima. Și au făcut-o unii care probabil s-au bucurat și au aplaudat acțiunile din teren ale lui Aurică, iar mulți alții care au îndrăznit să-l ponegrească nu înseamnă pe acest pământ nici cât negrul de sub unghiile sale. Totodată nu pot uita nici felul oneros în care a făcut bani „marele investitor” al actualei CSU. N-are rost să intru prea mult în detalii aici, cine vrea să afle mai multe, să dea pe google termenii „Mihai Rotaru” și „dosarul Alina Bica” și se va lămuri. Și să nu mi se vină cu explicația că a fost achitat, căci la cât de strâmbă e justiția română de astăzi și câți răufăcători la kilogram a achitat, aproape că te îndoiești și de verdictele care sunt cu adevărat corecte. Sunt convins că peste ani, când se va ieși din această „mafiotizare” a sa, căci totul are și un sfârșit, vor fi scrise volume întregi cu toate aceste cazuri dubioase. Revenind la noua campioană, din punct de vedere sportiv merită aprecieri. Chiar și aici se pot aminti niște arbitraje pro, dar nu datorită lor a câștigat CSU titlul. A fost constant mai în formă decât celelalte adversare, a reușit să treacă repede peste momentele grele inclusiv peste despărțirea de antrenorul cu care a început sezonul, Mirel Rădoi, ale cărui merite în crearea acestei echipe nu pot fi ignorate. Iar transferurile din vara trecută au jucat un rol important, fiind aduși jucători buni pentru nivelul competiției Ligii I. Acum, la acest neașteptat 5-0 prin proporțiile scorului cu „U” Cluj, cea din urmă a cedat din toate punctele de vedere. De obicei, asemenea meciuri decisive sunt echilibrate, cu scoruri pe măsură, dar se mai întâmplă și asemenea situații, când una dintre combatante cedează. Așa s-a întâmplat și acum, contribuind la un asemenea deznodământ primul gol venit rapid, precum și eliminarea lui Ou. Mendy în final de primă repriză, când era deja 2-0. Dar la cum a arătat jocul, și cu atacantul francez în teren, n-ar fi fost chiar 5-0, ci un 2-0 sau 3-1. În pofida acestor eșecuri în cele două meciuri care au decis trofeele sezonului, cei de la „U” Cluj merită felicitați, pentru ceea ce au realizat. De altfel, cu acest loc 2 și-a egalat cea mai bună performanță de până acum, realizată în 1932/33, în prima ediție cu sistem divizionar.
Play-out
Csikszereda – FC Botoșani 2-0 (Eppel 47, Anderson Ceará 60)
Singura dintre cele cinci partide ale ultimei etape din play-out care s-a jucat cu o zi mai devreme, căci nu mai aducea nimic important în stabilirea ultimelor necunoscute. A fost un meci de vacanță, plăcut de privit, în care Csikszereda a oferit o prestație foarte bună, ca un simbol pentru toată comportarea sa din acest sezon, când a fost una dintre echipele plăcute, răsturnând pronosticurile care o dădeau dacă nu retrogradată direct, măcar pe locurile pentru barajul de menținere/retrogradare. O victorie clară acum, care putea fi chiar la un scor mai mare. Golgeterul echipei, Eppel, a marcat cu capul, în min. 47, la centrarea lui Trif, după ce a scăpat de marcaj. Ultimul gol a fost opera lui Anderson Ceará, după o centrare excelentă la firul ierbii a tânărului D. Bota. În urma acestui rezultat, cele două au încheiat la egalitate de puncte, dar FC Botoșani merge la baraj datorită primului criteriu de departajare, poziția ocupată în sezonul regulat. Ce a surprins cu adevărat la acest meci a fost faptul că la final, Róbert Ilyés, în pofida faptului că și-a dus cu brio la capăt misiunea, a anunțat că nu va mai continua pe banca roș-negrilor în sezonul următor, acuzând o epuizare psihică mai ales.
Hermannstadt – FCSB 2-0 (Ciorbadjiiski 38, Sg. Buș 70)
După multă vreme am avut parte de mai multe partide disputate la aceeași oră, ca în tinerețe, când era la radio Fotbal minut cu minut. Chiar dacă Al. Albu de la Unirea Slobozia, spera ca roș-albaștrii să folosească echipa bună la Sibiu, FCSB a venit cu una având multe rezerve și câțiva puști din propria pepinieră, trei dintre ei debutând la final de meci. Motivul, odihnirea titularilor pentru eventualele două meciuri pentru barajul Conference. În aceste condiții, sarcina celor de la Hermannstadt a fost mult simplificată, reușind să învingă cu câte un gol marcat pe repriză. Primul, Ciorbadjiiski, cu capul, al doilea Sg. Buș cu piciorul. Astfel, Hermannstadt va juca barajul de retrogradare/menținere contra FC Voluntari, profitând de înfrângerea Unirii Slobozia. Cât despre FCSB s-a aflat că viitorul său antrenor va fi Marius Baciu.
Unirea Slobozia – UTA 0-1 (Odada 71)
Rezultatul este surprinzător nu neapărat pentru că UTA n-ar fi avut forța s-o învingă pe Unirea Slobozia chiar în Ialomița. Ci pentru faptul că antrenorul „Bătrânei doamne” era un nativ al Sloboziei, Adrian Mihalcea, cel care anul trecut s-a zbătut să o țină pe Unirea în prima ligă și a reușit, iar acum, o aspră ironie a sorții, el să fie cel care a retrogradat-o! De altfel, după meci a venit la interviu cu lacrimi în ochi, căci sângele apă nu se face. Sunt convins că acele lacrimi nu le ia cu nimic din tristețe fanilor Unirii, dar vinovat principal pentru această retrogradare nu este Mihalcea, ci chiar propria echipă, care și dacă să zicem că ar fi câștigat în afara barajului propriu-zis, ar fi avut de dus un joc mai greu, dincolo de gazon, pentru obținerea licenței care FRF i-a refuzat-o. De altfel, Mihalcea nu s-a prezentat pe banca echipei sale, în semn de protest pentru restanța salariilor. Unirea n-a convins în acest meci că merita să rămână pe prima scenă, prestația sa fiind destul de modestă. UTA, fără nicio miză reală, a jucat dezinhibată, având și ea acțiuni periculoase spre poarta lui Robert Popa. La una dintre acestea, după un corner bătut scurt, lui Odada i s-a pasat scurt din stânga porții, a șutat slab, mingea a fost respinsă, revenindu-i tot kenyanului, care a doua oară a șutat în forță, marcând astfel unicul gol al partidei.
Petrolul – Oțelul 1-5 (Cr. Ignat 42 / Bordun 12, Pedro Nuno 24, Luan Campos 45+2, Cr. Neicu 85, Patrick 89)
Pomeneam data trecută de frăția dintre galeriile Petrolului și Oțelului, afirmând că aceea însă era doar o relație a suporterilor celor două, nu și a cluburilor. Dar și așa, având în vedere că Oțelul nu mai avea vreo miză, era de așteptat o victorie lejeră a galben-albaștrilor, așa cum s-a întâmplat și cu alte ocazii. Numai că pe teren, Oțelul părea echipa cu obiectiv, dominând jocul din toate punctele de vedere și conducând astfel la final de repriză cu 3-1, spre stupefacția celor prezenți. Colac peste pupăză, ploieștenii au rămas și în 10, după eliminarea lui Rareș Pop pentru o intrare dură asupra lui Luan Campos. Acesta din urmă, care marcase golul 3 al echipei sale în prelungiri, avea să fie implicat în min. 51 într-un duel aerian cu Chică-Roșă. În urma ciocnirii, jucătorul Oțelului s-a prăbușit și a rămas inconștient pe teren fără reacție. A intrat ambulanța, iar după mai multe minute de îngrijiri pe gazon, fotbalistul a fost transportat de urgență la spital. Din fericire, brazilianul este în afara oricărui pericol. Poate momentul care avea să ducă la ruperea oricărei șanse a gazdelor a fost golul marcat de Aimbetov la începutul părții secunde, anulat de VAR pentru poziția de ofsaid a kazahului. Din acel moment, Petrolul s-a tăiat complet, mai primind spre final încă două goluri. Și cu toate acestea, a scăpat complet de retrogradare. Nu sunt multe situații în fotbalul din lumea largă ca o echipă să își atingă obiectivul după ce pierde acasă, 1-5!!!
FCV Farul – Metaloglobus 0-1 (Zakir 60)
Metaloglobus era retrogradată de multă vreme. În tot sezonul obținuse doar 3 victorii, niciuna în deplasare. Iar lui FCV Farul, după rezultatul de la Ploiești, pentru a evita barajul nici măcar n-avea nevoie de victorie, ci doar de un simplu egal. Care de fapt avea să se dovedească a nu fi deloc simplu. În timp ce Metaloglobus a jucat, cum a făcut-o întotdeauna, complet dezinhibată, echipa gazdă s-a văzut clar apăsată de presiune, acționând adesea pripit, fără orizont, chiar dacă a controlat cea mai mare parte a partidei. La finalizare mai ales reieșea acest stres. Iar gluma s-a îngroșat în min. 60, când Țîru a trimis neglijent de la vreo 25 m cu capul spre propriul portar, Zakir a interceptat mingea și de la intrarea în careu l-a lobat de Raf. Munteanu, înscriind astfel unicul gol al partidei. Din cele 8 goluri pe care olandezul le-a marcat în acest sezon, 3 au fost în poarta celor de la FCV Farul. Astfel, dintr-o echipă care la început de sezon părea o candidată la play-off, iat-o ajunsă în barajul pentru evitarea retrogradării. Ar mai fi o șansă pentru ea, că va juca împotriva foarte modestei Chindia, care aproape că a făcut figurație în play-off-ul ligii secunde, fiind clasată pe locul 6. Există însă precedentul Metaloglobus de anul trecut.
Cifrele etapei 9 play
Jucători
Meciul 300 în prima ligă: Păun-Alexandru (CFR Cluj)
Meciul 100: Rădescu (Argeș)
Meciul 150: Dr. Albu (Hermannstadt)
Meciul 50: Said Ahmed Said, Esteban Orozco (ambii Unirea Slobozia)
Debut: Nyitra (Csikszereda), Al. Soare (Metaloglobus), Aftene (Oțelul), D. Avram, Colibășanu, A. Panait (toți FCSB)
Golul 10: Al-Hamlawi (CSU Craiova)
Golul 1: Cr. Neicu, Luan Campos (ambii Oțelul), Cr. Ignat (Petrolul)
Arbitri
Debut: Mihai Ene (București)
Echipe
Hermannstadt a urcat pe locul 43 în clasamentul all-time, depășind Ripensia Timișoara, iar Metaloglobus pe locul 99, depășind pe Juventus (actuala Daco-Getica) și pe CS Otopeni
A primit golul 2.650 (de la Dv. Matei), „U” Cluj
Scos în evidență
Păun-Alexandru 300
Oltean din Drăgășani, Adrian Constantin Păun-Alexandru a jucat pe prima scenă numai la CFR Cluj, cu care iată, în această penultimă etapă a play-off-ului, a atins onorabila bornă de 300 de meciuri în Liga I.
Asta la peste 12 ani de la debutul său. Era 14 martie 2014, etapa a 23-a, când la Brașov, într-un meci cu meteorica Corona, CFR Cluj prin antrenorul Vasile Miriuță, îi oferea botezul primului eșalon acestui tânăr jucător, de nici 19 ani (născut pe 1 aprilie 1995), intrând în locul unui brazilian de care s-a uitat, Gabionetta. Scorul a fost 2-2, dar CFR în acel sezon nu s-a bătut la titlu, ocupând la final doar locul 5, departe de podium. Adiță venise cu trei ani înainte la CFR Cluj, de la Colegiul Naţional „Gib Mihăescu“ din Drăgăşani, fiind remarcat de directorul sportiv de atunci al ardelenilor, Răzvan Zamfir. Pentru a putea pleca în cantonamentul de iarnă cu echipa mare, a trebuit să se învoiască de la școală!
Între timp a crescut din toate punctele de vedere, devenind un titular cert al echipei sale, cu care în timp avea să cucerească 5 titluri, 2 cupe și o supercupă, fiind remarcat și în meciurile din cupele europene, ajungând chiar și în echipa națională. A lipsit de la CFR doar aproximativ doi ani, între 2022-2024, când a jucat în Israel, la Hapoel Beer-Sheva și la Ihud Bnei-Sakhnin, dar avea să se întoarcă tot în Gruia.
A devenit astfel al 168-lea jucător care atinge 300 de partide pe prima scenă, și totodată al 3-lea din actualul lot al CFR (după C. Deac și Camora).
A lucrat cu 11 antrenori: amintitul Vasile Miriuță, Francisc Dican, Eugen Trică, Toni Conceição, Dan Petrescu, Edward Iordănescu, Alin Minteuan, Marius Șumudică, Adrian Mutu, Andrea Mandorlini și Daniel Pancu.
