Din ciudățeniile fotbalului. „U” Cluj a bătut pe FCSB care bătuse pe Rapid care bătuse pe… „U” Cluj. Confirmarea faptului că logica adesea cade în fotbal.
Rapid – Csikszereda 2-0 (Grameni 61, M.Al. Dobre 90+5pen)
Era normal ca după evoluția modestă din derby-ul cu FCSB a lui Bg. Ungureanu, să revină în poartă Aioani. Așa că locul „underului” a fost în premieră luat de fiul patronului, Șucu, care însă a avut o prestație slabă, fiind schimbat la pauză. Aceste decizii aveau să fie mult mai analizate de cei din studiouri, decât meciului fazele în sine. E drept că și meciul a lăsat mult de dorit, neproducând prea multe momente memorabile. Rapid n-a prea jucat ce trebuie în prima repriză, așa că 0-0 de pe tabelă era cam conform cu cele petrecute. Ba poate chiar sunt nedrept cu Csikszereda, care a avut ocazii mult mai mari în startul partidei și doar modestia jucătorilor implicați și inspirația amintitului Aioani au făcut ca poarta gazdelor să rămână intactă. Ódór scăpase singur-singurel cu Aioani, având tot timpul să-și aleagă unde să trimită mingea, dar a lălăit-o până când portarul rapidist i-a luat mingea. Ceea ce era previzibil s-a întâmplat însă în min. 61. După un aut din stânga executat lung până la Grameni, aflat în careu, care după ce a driblat un adversar, a șutat la colțul lung, înspre bara dreaptă. Jocul a început să curgă spre poarta lui Pap, însă și lanterna a avut ocaziile ei care ar fi stricat weekend-ul în Giulești. În prelungiri, la un henț în careu al lui Csürös, s-a acordat penalty, transformat de M.Al. Dobre. O victorie fără glorie a Rapidului dar foarte utilă, care a mai domolit un pic din amarul de după înfrângerea din etapa trecută.
Corvinul – CFC Argeș 2-0 (Cărăruș 81, Hayatu 90+1)
O ploaie de toamnă a însoțit acest meci pe aproape întreaga sa durată, făcându-i pe cei din teren să dea un examen de anduranță, mai ales prin deteriorarea suprafeței de joc de la Petroșani. Așa se explică faptul că în prima repriză fotbalul a lipsit aproape complet, nelăsând în urma ei nimic notabil. Era clar că mai toate planurile tactice gândite pentru acest joc era tot mai greu să fie puse în aplicare. Mai ales mingii degajate la întâmplare și dacă din ele se lipea vreo fază mai consistentă, Doamne ajută! Hazardul părea a deveni stăpân. În aceste condiții, nu ar fi mirat pe nimeni dacă partida s-ar fi încheiat cu un scor alb sau mai degrabă gri, de la noroiul existent din plin. În min. 81, însă, după un corner de pe stânga al gazdelor, mingea a fost respinsă, M. Bratu a interceptat-o și i-a pasat pe jos lui Cărăruș aflat în poziție centrală, la marginea careului, de unde a plasat-o în vinclul drept. Iar în primul minut al prelungirilor, Espinoza, ca un pivot de handbal, s-a luptat la marginea careului pentru minge cu Sadriu, fiind cu spatele la poartă a reușit să i-o strecoare lui Hayatu în careu, acesta șutând apoi pe lângă portar, stabilind scorul final. Și astfel, Argeșul a ajuns la al 10-lea meci consecutiv fără victorie, perioadă în care a adunat doar 3 puncte. În timp ce Corvinul își revine după două înfrângeri consecutive, păstrându-se în zona de mijloc a clasamentului.
Petrolul – CFR Cluj 1-1 (Bran 28 / Dražić 5)
Tot mocirlă a fost și la Ploiești. Începutul a aparținut oaspeților. În min. 5, Braun a recuperat mingea în banda dreaptă, apoi l-a depășit ușor pe Andres Dumitrescu, pătrunzând în careu-dreapta, aproape de linia de fund, de unde a pasat către Dražić, iar acesta de pe linia careului mic a șutat în poartă. Acest gol i-a trezit pe petroliști, care s-au avântat în atac, însă ofensiva lor era mai degrabă precipitată și haotică. În schimb, tot oaspeții au fost mai periculoși, pe contraatac, profitând de spațiile lăsate în defensiva gazdelor. Biliboc și Dražić, s-au aflat pe rând în postura de servant și de finalizator, dar Zima a fost de fiecare dată salvator. Totuși în min. 28, a căzut golul egalizator; M. Ioniță a trimis o pasă foarte inspirată peste jucătorii adverși lui Bran, care în careu a stopat mingea pe piept, trimițând-o apoi cu exteriorul ușor spre poartă, atingând un pic mâna lui Vâlceanu, fără însă a putea fi împiedicată să intre în poartă. Paradoxal, chiar dacă a doua repriză a fost mai vie, cu ocazii mai multe la ambele porți, nu s-a mai marcat vreun gol. Cea mai importantă ocazie a gazdelor a fost în min. 77, când după o centrare a lui Dele Israel din colțul drept al careului, Ludewig a șutat telefonat din centru, iar Vâlceanu a apărat. Dar mai multe ocazii au avut oaspeții, care chiar au marcat în min. 67 prin Sfaiț, la capătul unui contraatac început din terenul lor, într-o fază care a curs frumos, însă VAR-ul a anulat golul. Iar în final de joc, puteau da lovitura în două rânduri, în min. 87, din nou prin Dražić care a trimis în bară, iar puțin mai târziu prin Cr. Ignat, din careul mic, Zima având o intervenție senzațională.
Oțelul – Sepsi 1-1 (Pedro Nuno 90+5pen / Oberlin 68)
În prima parte, Oțelul, care a și început mai bine, a avut acțiuni periculoase duse mai ales pe flancul drept, dar pe rând Miguel Silva, Pedro Nuno sau P. Iacob au ratat. Însă paradoxal, cea mai mare ocazie au avut-o oaspeții, în prelungiri, când Vîrtej a trimis cu capul la rădăcina barei stângi, după un corner de pe dreapta. În partea a doua, după ce în min. 58, Patrick a irosit mare ocazie, peste 10 minute, cum se întâmplă de atâtea ori, când ocaziile se răzbună, mingea poposind în poarta gălățeană: Oberlin a primit o pasă excelentă de la Fábio Vianna în spatele defensivei adverse, a preluat, desprinzându-se dintre cei doi fundași centrali adverși și l-a învins pe Dur-Bozoancă cu un șut din colțul stâng al careului mic. A fost prima reușită a elvețianului în acest sezon. Covăsnenii păreau să se îndrepte spre o victorie extrem de importantă. Se aștepta ultimul fluier al lui Florin Andrei, când mingea era în careul oaspeților, iar Zator a încercat o „foarfecă” din care mingea l-a lovit în mână pe Cascardo, ceea ce a dus la penalty. Acesta a fost transformat de Pedro Nuno și astfel Oțelul a luat un punct la care nu mai spera. După joc însă, Attila Hadnagy, directorul general de la Sepsi, a acuzat în termeni duri arbitrajul, amenințând că va face memoriu la CCA. El a acuzat două faze: una din min. 14, când considera că Miguel Silva trebuia eliminat, în urma unui fault dur; cealaltă în min. 49, când a fost de părere că echipa lui trebuia să primească penalty, după o intervenție a lui Hristopoulos la Silaghi în careu.
CSU Craiova – FC Botoșani 2-1 (Dv. Matei 21, Al-Hamlawi 27 / Bodișteanu 51)
CSU a marcat ambele goluri în prima repriză, într-un interval de șase minute, părând că va obține o victorie la scor. La primul gol, în min. 21, a fost o fază care a mers șnur, Cicâldău l-a deschis cu o pasă laterală în careu-dreapta pe Mora, care a trimis din prima pe centru de unde Dv. Matei a șutat în poartă. Iar în min. 27, Bancu a trimis o pasă excelentă pe banda stângă de vreo 40 m prin care l-a lansat pe Baiaram, acesta a înaintat și a centrat pe jos din careu-stânga, până la Al-Hamlawi care de pe linia careului mic a trimis cu piciorul mingea în poartă. Nu s-a mai întâmplat nimic notabil până la finalul primei părți. Marius Croitoru, care a stat în tribune la acest meci, fiind suspendat, l-a trimis în teren pe Bodișteanu în locul lui Mitrov. Mutare care avea să se dovedească inspirată, pentru că în min. 51 a dus la reducerea scorului; internaționalul est-moldovean a venit cu mingea din banda dreaptă în poziție centrală și chiar din sectorul de cerc de la 18 m a șutat pe jos, cu efect, La. Popescu scăpând mingea în poartă. Această gafă a fost cauzată de faptul că portarul oltean nu a văzut momentul șutului lui Bodișteanu, fiind mascat de fundașii săi care încercau să-l blocheze pe botoșănean. Pe măsură ce minutele s-au scurs, jocul a scăzut în intensitate, ceea ce era confortabil pentru gazde. În min. 78, Creț a executat bine o lovitură liberă de la 20 m, cu pământul, dar de această dată La. Popescu a respins bine. Nici introducerea lui Marković în teren, cel care este un produs al lui CSU, nu a mai adus nimic nou pe tabelă. Chiar dacă a fost la limită, se poate spune că victoria oltenilor a fost una lejeră.
Dinamo – UTA 2-0 (Armstrong 44, Diogo Pinto 67)
Așa cum era de așteptat, Dinamo a dominat prima repriză, în timp ce adversarii încercau să răspundă cu contraatacuri tăioase. În min. 22, El Sawy a deviat mingea în proprie poartă, la o centrare a lui Opruț. Însă tânărul jucător cu origini egiptene a fost salvat de acest autogol frustrant de VAR, deoarece Opruț se aflase în ofsaid. Cea mai mare ocazie a oaspeților s-a consemnat în min. 28, când Papeau a pornit cu mingea de la centrul terenului iar la 22 m a șutat puternic, dar mingea l-a lovit în piept pe Bellaarouch. Repriza însă nu s-a terminat fără gol, căci în min. 44, Armstrong a primit o pasă scurtă frontală de la Alberto Soro, iar după ce a preluat, s-a întors spre poarta adversă și de la 24 m a trimis o „torpilă” care a fost oprită doar de plasa porții lui Márcio Rosa. Partea a doua a semănat ca aspect cu prima, cu UTA lipsită de claritate în ofensivă, în timp ce Dinamo continua să atace. Iar în min. 67, din nou Alberto Soro i-a pasat în stânga lui Diogo Pinto, venit la întâlnire, care a preluat și din careu a șutat în poartă. Nemaiavând ce pierde, oaspeții s-au avântat mai mult spre poarta adversă, iar în min. 78, au avut o dublă ocazie; mai întâi Tziōnēs a șutat în plină bară stângă, a recuperat mingea încercând să o trimită la un coechipier, dar a fost respinsă din careu până la Alin Roman care de la 20 m a șutat spectaculos, însă Bellaarouch ajutat și de aceeași bară stângă a reușit să rețină. O victorie de uzură obținută totuși destul de lejer de Dinamo, care astfel rămâne în fotoliul de lider.
FC Voluntari – FCV Farul 1-2 (Čestić 66 / Alibec 16, Ahlinvi 24)
Ziua de 2 noiembrie a fost una dintre cele mai urâte din acest an în zona Bucureștiului și împrejurimi. Cu ploaie aproape non-stop, cu vânt și cu temperaturi într-o continuă scădere. Toate aceste caracteristici nefaste au însoțit din plin și partida de la Voluntari. FCV Farul a început excelent partida și a deschis scorul în min. 15, prin Alibec, revenit în echipa constănțeană după suspendare. După o degajare din propria jumătate a lui Pellegrini, la primul său joc din acest sezon, căpitanul oaspeților a profitat de eroarea portarului Jurhar de a fi apreciat greșit traiectoria mingii, ieșit neinspirat dintre buturi, l-a depășit ușor, rămânând cu poarta goală și înscriind fără probleme, cu piciorul. După doar nouă minute, inspiratul transfer al echipei constănțene, Ahlinvi, după ce a interceptat o minge a șutat de la marginea careului, vântul puternic schimbând ușor traiectoria mingii cât să-l deruteze pe același nefericit Jurhar, căruia parcă nu-i ajunsese gafa de la primul gol… Cu 0-2 în cârcă, cei de la Voluntari s-au aruncat spre poarta adversă, apărând ocaziile la poarta lui Raf. Munteanu. Cele mai mari fiind ale aceluiași jucător, Merloi, în min. 35 și 42, prima din lovitură liberă de puțin pe lângă vinclu, la a doua portarul advers intervenind salutar. La începutul reprizei secunde, gazdele au avut o mare ocazie, Roemeratoe șutând de la marginea careului cu exteriorul în transversală. În min. 66, gazdele aveau totuși să marcheze; la un corner de pe dreapta, Čestić de pe loc, din careu, a trimis plasat cu capul spre baza barei stângi, în poartă. În finalul jocului, gazdele au avut două mari ocazii, prin Čestić și Haruț, la care de fiecare dată Raf. Munteanu a avut intervenții la fel de mari. Astfel s-a consemnat prima victorie în deplasare din acest sezon a celor de la FCV Farul care totodată îi aduce pe loc de play-off. În timp ce FC Voluntari își duce mai departe crucea din acest sezon, ajungând la 6 înfrângeri consecutive, rămânând țintuită pe penultima poziție.
„U” Cluj – FCSB 1-0 (Lukić 76)
Mulți au sărit la gâtul FCSB după ce pierduse dezonorant în cupă, la divizionara secundă Gloria Bistrița. Acolo însă mai ales strategia roș-albaștrilor era de condamnat, pentru că a folosit multe rezerve. În primul rând, pentru că nu mai e implicată în vreo cupă europeană ca să își drămuiască eforturile, în al doilea pentru că și cu titularii de drept e îndoielnică obținerea succesului cu atât mai puțin cu rezervele, iar în al treilea când tot faci mișto de cupă de atâția ani, face și ea mișto de tine. De aceea prea mulții ei suporteri se așteptau să crape piatra-n patru la Cluj, mai ales că acest meci fusese motivul pentru care s-a adoptat amintita strategie. Chiar și neutrii se așteptau că FCSB nu va pleca de sub Feleac cu mâna goală, ba chiar cu ea foarte plină, având în vedere oscilațiile de formă arătate în această parte de sezon de trupa lui Bergodi. Iat-o însă regrupată după mai multe rezultate îndoielnice, arătându-se capabilă să atace solid play-off-ul. Pe de altă parte, FCSB venea după trei victorii consecutive în campionat de la revenirea lui Reghecampf pe bancă și părea să-i fi revenit și norocul proverbial, pentru că a contribuit din plin la unele dintre aceste rezultate. Mai puțin cu Rapid, motiv pentru care și Reghecampf a aliniat aproape același 11 de-atunci. Iar după cum începuse partida, părea o chestiune de timp până când oaspeții deschideau scorul, acțiunile lor ofensive succedându-se cu repeziciune la poarta lui Lefter. Gazdele încercau să respire prin niște acțiuni ofensive sterilizate însă din fașă de defensiva adversă. O întâmplare neprevăzută s-a petrecut în min. 32, când Cisotti s-a accidentat, fiind nevoit să încheie meciul prematur. A intrat Al.C. Stoian, care nu de puține ori se dovedise a fi o armă secretă. Era să fie și acum, în final de primă repriză, când după o centrare din stânga careului a lui Korenica a reluat mingea cu capul din zona colțului stâng a careului mic în poartă. Iulian Călin a acordat gol, dar VAR-ul a arătat că atacantul stelist fusese în ofsaid. Tot oaspeții au fost mai periculoși și în startul reprizei secunde. În min. 55, fostul jucător al roș-albaștrilor, Iul. Cristea, a scos un șut periculos al lui Boutoutaou. Iar derularea jocului părea că va aduce în cele din urmă golul oaspeților, pentru că replica adversă era la fel de plăpândă. Numai că a venit min. 76, care a picat ca un knockdown în bărbia FCSB: lovitură liberă din banda stângă, pe care Macalou a executat-o înșelător, pe jos, mingea ducându-se la întâlnire cu Lukić, care mai rapid ca toți fundașii FCSB, din centrul careului a șutat inițial în Târnovanu, mingea i-a revenit, iar a doua oară n-a mai greșit. Cei de la FCSB mai sperau doar ajutorul VAR-ului, numai că acesta n-a venit, cu toate că s-au pierdut multe minute cu analizarea fazei. Golul a fost regulamentar și avea să se dovedească a fi unicul al întâlnirii, aducător de trei puncte pnetru alb-negrii. Cei de la FCSB au încercat să se ridice de la pământ, iar în prelungiri Drăguș a trimis un șut din marginea careului la care mingea a mușcat din exteriorul transversalei. Așa e, „U” Cluj a câștigat cu mare noroc, dar la câte asemenea victorii a obținut de-a lungul timpului adversara ei de-acum, inclusiv în sezonul de față, s-a mai făcut puțină dreptate. „U” vine astfel în spatele podiumului, departe deocamdată de el, dar e acolo. Prima înfrângere de la reînscăunarea lui Reghecampf care o aruncă pe FCSB dincolo de locurile de play-off, totodată sfârșindu-se repede și promisiunea sa de 10 victorii consecutive…
Cifre etapa 14
Jucători
Meciul 150 în Liga I: Dawa (FCSB)
Meciul 50: Stoinov (Dinamo)
Debut în Liga I: Frănculescu (Corvinul), H. Traoré (FCV Farul)
Golul 1: Hayatu (Corvinul), Čestić (FC Voluntari)
Echipe
Dinamo i-a marcat golul 100 UTA-ei în calitate de gazdă (prin Armstrong)
A marcat golul 3.250 în prima ligă: Rapid (prin M.Al. Dobre)




