Ar fi fost de noaptea minții ca Gheorghe Hagi să plece după două meciuri, indiferent cât de proaste au fost rezultatele și cât de dureroasă a fost imaginea României în teren. Un selecționer nu poate fi judecat după două seri, iar o echipă națională nu se reconstruiește între două conferințe de presă. Dar poate că Hagi a făcut, în acea conferință de luni seară, ceva ce fotbalul românesc evită de ani întregi: a spus că trebuie să ne uităm serios la noi. Puțini selecționeri au recunoscut asta. „Unde mergem, ce trebuie să facem, cum o facem”, a întrebat Hagi. Și poate că aici începe discuția despre naționala României, nu de la sistem, nu de la schimbarea selecționerului, nu de la cine trebuia să joace titular și cine trebuia lăsat pe bancă, ci de la o întrebare mult mai simplă și infinit mai dureroasă: câtă valoare mai avem?
Cum ne dau toți cu terenul în cap
Bosnia ne-a dat 4 goluri, Suedia ne-a dominat și ne-a arătat cât de departe suntem de o echipă care are câțiva fotbaliști capabili să schimbe singuri ritmul unui meci, iar noi continuăm să căutăm explicații tactice pentru o realitate care este, în primul rând, fotbalistică. Nu mai avem fotbaliști de nivelul celor pe care i-am avut. Știți ce înseamnă asta? Că avem fotbaliști modești și trebuie să încetăm să-i confundăm cu ceea ce ne-am dori să fie. România nu mai produce suficientă valoare pentru nivelul la care pretinde că vrea să ajungă, iar atunci când întâlnește adversari care au fotbaliști adevărați, diferența se vede fără VAR, fără statistici sofisticate și fără să fie nevoie de explicații mari după meci. Nu vedeți că și fanii și-au pierdut speranța, dispare apartenența și scad și audiențele.
Hagi recunoaște, spre deosebire de alții
Hagi a recunoscut că a greșit și bine a făcut, a spus clar că el este principalul vinovat pentru cele două meciuri și și-a asumat deciziile. Dar ar fi o eroare să punem în cârca lui tot ceea ce s-a întâmplat, Hagi poate să aleagă prost primul „11”, poate să schimbe târziu, poate să pregătească greșit un meci, dar nu poate însă să scoată din pălărie fotbaliști pe care România nu-i mai are. Ne-am obișnuit să discutăm despre națională ca și cum am avea o generație extraordinară care este împiedicată să performeze de un antrenor, de Federație, de sistem, de arbitri sau de orice altceva ne convine în seara respectivă. Fotbalul e simplu în esență, când mingea începe să circule mai repede față de cum suntem noi obișnuiți, când adversarul te presează, când trebuie să câștigi dueluri și când ai nevoie de un jucător care să inventeze ceva, toate poveștile dispar. Rămâne valoarea, iar noi trebuie să avem curajul să spunem că valoarea nu mai este aceeași.
Poate că de aceea Hagi a fost atât de apăsat, simte că are nevoie de fotbaliști, de cât mai mulți fotbaliști capabili să joace la intensitate europeană, să reziste presiunii, să ia decizii sub presiune și să nu se prăbușească atunci când adversarul ridică ritmul. Coubiș și David Matei au fost printre puținele lucruri care i-au dat lui Hagi motive să privească înainte. Sincer, poate că exact aici trebuie să înceapă reconstrucția, să acceptăm cine suntem și să jucăm mai mult cu copii precum Matei, Strata, Coubiș. România nu mai poate trăi din amintirea generațiilor care au dus tricoul galben mai sus decât pare posibil astăzi, ce naiba, se fac imediat peste 3 decenii de la ultima prezență la Mondial, asta arată clar că suntem slabi.
La final, problema este că, indiferent cine stă pe bancă, trebuie să găsim fotbaliști cu care România să poată urca din nou, doar că nu-i mai avem, din păcate!
